Cercetătorii au descoperit un nou efect benefic al consumului de cafea

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @rawpixel.com
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @rawpixel.com

O nouă cercetare a descoperit că persoanele care beau cafea în mod obișnuit au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiovasculare, sau din alte cauze, chiar dacă își petrec o mare parte a zilei stând jos.

Foarte mulți oameni nu fac sport. Acest sedentarism are efecte foarte dăunătoare pentru sănătate, crescând riscul de a dezvolta afecțiuni precum diabetul de tip 2, hipertensiunea, obezitatea, osteoporoza, cancerul și bolile de inimă. Nimic nu poate înlocui beneficiile activității fizice. Cu toate acestea, există obiceiuri sănătoase care ar putea ajuta la atenuarea efectelor negative ale sedentarismului, iar unul dintre acestea ar putea fi consumul de cafea.

Așa explică un articol publicat în revista academică BMC Public Health, care a raportat că, deși statul pe scaun, mai mult de opt ore pe zi, este asociat clar cu un risc crescut de mortalitate, „persoanele care consumă mai multă cafea au un risc mai mic de mortalitate atât din diverse cauze, cât și din cauza bolilor cardiovasculare”.

Suntem din ce în ce mai sedentari

Studiul s-a bazat pe datele a nu mai puțin de 10.700 de participanți la Ancheta Națională de Sănătate și Nutriție din 2007-2018, desfășurată în Statele Unite, analizând, printre altele, obiceiurile fizice și consumul de cafea.

Potrivit declarațiilor, făcute pentru portalul de știri medicale Medical News Today de către Bingyan Li, profesoară în Departamentul de Nutriție și Igienă Alimentară la Școala de Sănătate Publică a Universității Suzhou (China) și una dintre autoarele studiului, "în ultimii ani, creșterea utilizării televiziunii și a locurilor de muncă mai puțin solicitante fizic au condus la un stil de viață mai sedentar. Chiar și atunci când adulții respectă recomandările privind activitatea fizică, perioadele prelungite de stat pe scaun pot afecta sănătatea metabolică."

"Cu toate acestea," continuă ea, "cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume, în special în rândul populației din Statele Unite, iar dovezi tot mai numeroase sugerează că un consum regulat de cafea poate reduce morbiditatea și mortalitatea cauzate de bolile cronice datorită proprietăților antioxidante puternice ale componentelor cafelei. De aceea, chiar dacă cafeaua ar avea un efect pozitiv mic asupra sănătății, ar putea avea un impact semnificativ asupra sănătății publice."

2. Sursa foto... (cana-de-cafea1_76315000.jpg)

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @wirestock

Cafeaua reduce mortalitatea

După analizarea datelor, Li și echipa sa de cercetare au ajuns la concluzia că petrecerea a patru ore pe zi pe scaun este asociată semnificativ cu un risc crescut atât de mortalitate din diverse cauze, cât și de deces din cauza bolilor cardiovasculare, în comparație cu participanții care petreceau mai puțin de patru ore pe zi pe scaun.

Luând în considerare consumul de cafea, cercetătorii au descoperit că participanții care consumau mai multă cafea prezentau un risc redus atât de mortalitate din toate cauzele, cât și de mortalitate din cauza bolilor cardiovasculare, în comparație cu cei care nu consumau cafea.

Autorii au raportat, de asemenea, că participanții care nu consumau cafea și stăteau pe scaun timp de șase ore sau mai mult, în fiecare zi, aveau aproximativ de 1,6 ori mai multe șanse să moară din diverse cauze, decât consumatorii de cafea care stăteau mai puțin de șase ore pe zi.

Inflamația, mecanismul cheie

Există dovezi care arată că statul prelungit și neîntrerupt pe scaun pare să afecteze metabolismul glucozei și să crească inflamația, având consecințe importante în patogeneza bolilor precum obezitatea sau diabetul.

"Comportamentul sedentar este un predictor crucial și independent al inflamației", confirmă Li, deoarece induce markeri proinflamatori și îi reduce pe cei antiinflamatori. În plus, studiile anterioare au arătat că sedentarismul afectează metabolismul mușchilor scheletici, iar pentru fiecare oră petrecută pe scaun sau culcat, riscurile metabolice cresc cu până la 39%.

"Beneficiile consumului de cafea în îmbunătățirea supraviețuirii generale a adulților, în comparație cu comportamentul sedentar, au multiple aspecte. Consumul de cafea reduce riscul de sindrom metabolic, care agravează inflamația. Numeroase studii", concluzionează ea, "au descoperit o legătură inversă între consumul de cafea și mortalitatea din diverse cauze", potrivit 20minutos.es

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel