Guvernul american a anunțat marți o decizie importantă privind securitatea națională, interzicând vânzarea vehiculelor conectate care includ tehnologie chineză sau rusă, fie sub formă de software, fie ca echipamente.
Într-un context în care vehiculele moderne au devenit „computere pe roți,” secretara Comerțului, Gina Raimondo, a justificat decizia prin necesitatea de a proteja securitatea națională și viața privată a cetățenilor americani. „Mașinile nu mai sunt doar din oțel și roți, ele au camere, microfoane, dispozitive GPS și alte tehnologii conectate la internet,” a declarat Raimondo. „Prin această decizie, Departamentul Comerțului implementează regulile necesare pentru a preveni manipularea acestor tehnologii de către adversarii noștri.”
Noile reguli vor obliga constructorii auto să elimine orice echipament sau software provenind de la furnizori care au legături semnificative cu China sau Rusia. Măsura se aplică în prezent doar vehiculelor particulare, dar autoritățile au precizat că reguli similare pentru autobuze și camioane vor fi anunțate ulterior, având în vedere complexitatea lanțurilor de aprovizionare în acest sector.
Deși în prezent nu există vehicule conectate chinezești vândute direct în SUA, mai mulți constructori auto occidentali, cum ar fi Volvo (controlat de grupul chinez Geely), Polestar, Buick (parte a General Motors) sau Lincoln (filială Ford), produc automobile în China pentru piața americană. În plus, Tesla exportă vehicule electrice fabricate în China, ceea ce ar putea implica ajustări semnificative ale lanțurilor de producție.
Un exemplu notabil care scapă interdicției este ByD, care vinde autobuze electrice în California. Aceste vehicule nu sunt vizate de măsură, întrucât regulile pentru sectorul transportului public vor fi clarificate ulterior.
Decizia face parte dintr-o strategie mai amplă a administrației americane de a reduce influența tehnologică a Chinei și Rusiei în sectoare critice. În septembrie, Washingtonul a impus taxe vamale de 100% pe vehiculele electrice importate din China, un alt pas semnificativ în încercarea de a proteja industria auto locală și de a limita dependența de componentele externe.
Dezvoltarea tehnologiilor de asistență la conducere și a vehiculelor autonome crește riscul intervențiilor externe, sporind preocupările privind securitatea cibernetică. Conform Departamentului Comerțului, aceste reguli sunt esențiale pentru a preveni riscurile asociate cu manipularea vehiculelor conectate de către entități străine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci