Cercetătorii de la Harvard susțin că o civilizație super-evoluată se ascunde pe Pământ

foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ
foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ

Noi cercetări arată că n-am fi singuri în Univers și că, mai mult, civilizații supradotate ar locui laolaltă cu noi pe Pământ.

O lucrare recentă realizată de o echipă de cercetători de la Harvard și Universitatea Tehnologică din Montana propune o teorie captivantă care a stârnit interesul comunității științifice. Cercetătorii sugerează că o civilizație avansată ar putea trăi ascunsă pe Pământ, locuind în baze subterane adânci și interacționând cu noi sub diverse forme, scrie Futurism. Aceștia speculează că interacțiunile ar putea include observații de OZN-uri sau chiar deghizarea în oameni obișnuiți. Deși recunosc că această teorie poate părea extremă și ar putea fi întâmpinată cu scepticism, cercetătorii subliniază importanța de a aborda astfel de ipoteze neconvenționale cu o minte deschisă.

Interesul pentru aparițiile OZN-urilor a cunoscut o creștere considerabilă în ultimii ani, cu mărturii venite din partea personalului militar și a unor figuri publice care alimentează dezbaterile privind existența vieții extraterestre.

De unde a plecat această teorie

Documentul explorează mai multe scenarii. Acestea includ ipoteza unei rămășițe ale unei civilizații umane antice extrem de avansate, posibilitatea unei specii inteligente care a evoluat independent în trecut, prezența unor călători de pe alte planete sau din alte perioade temporale, și chiar ființe de natură mistică.

Autorii analizează observațiile OZN-urilor care par să intre și să iasă din locații potențiale precum vulcanii, sugerând că acestea ar putea fi dovezi ale unor ființe criptoterestre care trăiesc sub pământ sau sub apă.

Cercetătorii explorează și ideea că aceste ființe misterioase ar putea lua diverse forme, inclusiv non-umane, precum primate sau reptile. Aceștia speculează, de asemenea, că acești criptoterreștri ar putea locui nu doar pe Pământ, ci și pe Lună, având capacitatea de a se deghiza în oameni. Deși aceste teorii pot părea extrem de improbabile, cercetătorii subliniază importanța continuării investigațiilor asupra misterelor aparițiilor OZN-urilor, potrivit sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel