Cercetătorii, descoperire importantă despre Lună

Atunci când rocile magnetice fierbinți se află în prezența unui câmp magnetic, electronii atomilor ce le compun se aliniază în respectivul câmp ca niște mici busole. Pe măsură ce roca se răcește, orientarea acestor electroni și implicit informațiile despre câmpul magnetic care a determinat respectiva orientare, sunt conservate.

Mica rocă analizată, parțial acoperită cu sticlă topită, s-a format probabil în urma impactului unui meteorit. Sonia Tikoo de la Universitatea Rutgers din New Jersey și colegii ei au reîncălzit roca selenară până la temperatura de 780°C, o temperatură similară celei din momentul formării, și au expus-o unui nou câmp magnetic. Această rocă s-a format în urmă cu 1 până la 2,5 miliarde de ani și conține astfel informații despre câmpul magnetic selenar din acea perioadă de timp.

În urma experimentului cercetătorii au aflat că roca s-a format într-un câmp magnetic de aproximativ 5 microtesla, adică de aproximativ 10 ori mai slab decât câmpul magnetic terestru din prezent.

Studii anterioare ale unor roci selenare ce s-au format în urmă cu 4 miliarde de ani indicau faptul că în acea perioadă de timp Luna avea un câmp magentic de aproximativ 100 microtesla — chiar mai puternic decât câmpul magnetic terestru din prezent. În urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani Luna și-ar fi pierdut câmpul magnetic.

Unii cercetători sunt de părere că intensitatea câmpului magnetic selenar ar fi crescut în contextul interacțiunii cu gravitația terestră pentru că în acea perioadă de timp, planeta noastră și Luna se aflau la o distanță mult mai mică una de cealaltă decât se află acum. Pe atunci, cele două corpuri cerești se aflau suficient de aproape pentru ca influența gravitațională a Pământului să atragă și să rotească scoarța lunară, determinând și rotirea în aceeași direcție a nucleului din rocă topită al satelitului. Mișcarea metalelor topite din nucleul Selenei ar fi generat câmpul magnetic al acesteia.

Câmpul magnetic lunar inițial, mai puternic, a dispărut în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani, după ce Luna s-a îndepărtat de Pământ. În acea perioadă, un alt mecanism geologic a generat un al doilea câmp magnetic selenar, mai slab, care s-a păstrat timp de încă 1 miliard de ani, sau chiar mai mult. Cercetătorii sunt de părere că acest câmp magnetic a fost întreținut de nucleul selenar care se răcea încet, iar materiile topite de densitate mai mică erau împinse înspre exteriorul său.

"Dacă pe Lună, un corp pe care îl considerăm mort din punct de vedere geologic, a existat atât de mult timp un câmp magnetic, atunci această descoperire ar putea avea implicații și pentru alte planete cu sau fără câmpuri magnetice", a comentat Georgiana Kramer, cercetător la Lunar and Planetary Institute din Texas.

Deocamdată, spre exemplu, oamenii de știință nu cunosc de ce Mercur are un câmp magnetic, la fel ca și Pământul, pe când Venus și Marte nu au. În cazul Lunii, câmpul său magnetic ar fi fost rezultatul interacțiunii gravitaționale cu Terra, condiții în care atracția reciprocă dintre planetele vecine ar putea fi un factor important pentru menținerea unui câmp magnetic planetar.

"În apropierea lui Marte nu există niciun obiect suficient de masiv pentru a se manifesta astfel de efecte mareice, dar Mercur are în apropierea sa Soarele", a subliniat Kramer.

Iar cum existența unui câmp magnetic este o condiție pentru apariția vieții, pentru că astfel de câmpuri protejează planetele de impactul radiațiilor stelare, explicarea modului în care se formează și se conservă un astfel de câmp magnetic ne poate ajuta să identificăm mai ușor planetele pe care ar putea exista viață.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News