Cercetătorul care a ajutat la descoperirea Omicron a oferit mai multe detalii despre această nouă variantă a coronavirusului.
Unul dintre cercetătorii care a ajutat la depistarea noii tulpini Omicron avertizează că numărul mare de mutații o poate face să fie mult mai contagioasă decât variantele descoperite până acum, potrivit CBS News.
Jurnaliștii au filmat un reportaj în Africa de Sud, într-un laborator în care oamenii de știință apar în timp ce se îmbracă în echipament de protecție înainte de a se îndrepta către laboratorul de înaltă securitate al Institutului de Cercetare a Sănătății din Africa, unde cresc Omicron viu, care va fi testat împotriva sângelui persoanelor complet imunizate pentru a vedea dacă oamenii vaccinați cu serurile existente până acum sunt protejați și în fața acestei noi variante ale COVID-19.
„Acesta este probabil virusul cu cele mai multe mutații, dintre ce am văzut până acum”, a declarat virusologul Alex Sigal, cel care a condus echipa de cercetători care au identificat noua tulpină.
Varianta Omicron are peste 50 de mutații, dintre care mai mult de 30 sunt la proteina spike, ceea ce îi sporește capacitatea de răspândire. Sigal spune că este un „Frankenstein” al virusurilor.
„Apare mereu ceva nou. Virusul continuă să ne surprindă”, a continuat el.
La 36 de ore după ce au descoperit noua variantă, cercetătorii sud-africani au alertat întreaga lume. Aceasta a fost denumită ulterior Omicron, iar multe țări au interzis rapid călătoriile din mai multe țări din sudul Africii, în încercarea de a preveni răspândirea tulpinii. Acum oamenii de știință, printre care și virusologul Alex Sigal, încearcă să afle mai multe despre Omicron.
Principala întrebare a specialiștilor este dacă această variantă este mai transmisibilă decât Delta, dacă provoacă forme mai grave ale bolii și dacă poate „evita” anticorpii. Cercetătorii aproximează că în aproximativ 10 zile vor avea răspunsul și vor ști dacă vaccinurile existente pot opri varianta Omicron.
Totuși, Sigal a avertizat că atâta timp cât Africa rămâne în urmă în vaccinări anti-COVID, virusul va continua să sufere mutații. Omicron a infectat mai ales tinerii din Africa, iar medicii din Africa de Sud spun că majoritatea celor infectați au simptome ușoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News