Cercetătorul Vânătoru, EXECUTAT de Guvernul Orban. Marcel Ciolacu: Amatori iresponsabili! Trebuie împreună să îi oprim!

Marcel Ciolacu FOTO AGERPRES
Marcel Ciolacu FOTO AGERPRES

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, reacţionează dur după ce Costel Vânătoru, renumit cercetător, a fost înlăturat de la şefia Băncii de Gene. 

"Sunt puțini oamenii valoroși și onești, care sunt dispuși să își închine întreaga viață binelui public. Dar PNL face acum orice pentru a-i alunga! De tot! În loc să le ofere tot sprijinul necesar pentru a continua să construiască pentru România... Așa cum vor să scape de Raed Arafat și de SMURD, acești amatori incompetenți tocmai l-au dat afară pe cel mai bun specialist pe care România îl avea în domeniul cercetării genetice vegetale.

Costel Vânătoru era până azi ”inima” unui proiect născut cu foarte multe eforturi și muncă prin care se dorea reintroducerea semințelor românești în agricultură și protejarea a zeci de mii de soiuri autohtone. Nu a contat că este doctor în horticultură și un profesionist desăvârșit, care și-a dedicat întreaga viață cercetării. L-au dat afară de la conducerea ”Băncii Naționale de Gene” de la Buzău fără nicio explicație sau preaviz. Mare rușine!", transmite Marcel Ciolacu.

"Trebuie împreună să îi oprim!"

"Pot să înțeleg frustrarea și ura liberalilor pe PSD pentru că întotdeauna am guvernat mai bine ca ei, dar nu accept răzbunarea pe un om care nu are nicio legătură cu lupta politică. Fiecare zi cu acești amatori iresponsabili înseamnă un dezastru mai mare pentru România. Trebuie împreună să îi oprim!", a scris liderul PSD pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel