Cercetătorul Cristian Apetrei, despre Omicron și valul 5: Evoluția, în următoarele zile, va fi ca tricolorul

Foto Pexels
Foto Pexels

Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, Cristian Apetrei, a transmis un semnal de alarmă privind Omicron. 

„Vine valul 5. Nu vă faceți nicio iluzie că nu va veni și că România va rămâne verde. Nu, evoluția în următoarele zile va fi ca tricolorul: galbenă, roșie, pentru că în final situația să devină albastră”, este opinia cercetătorului român.

Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, Cristian Apetrei, explică de ce crede că situația va deveni „albastră” în România.

„Ideea că țările dezvoltate fac valul 5 așa cum îl fac deoarece sunt foarte vaccinate și vaccinul favorizează infecția este tâmpită. Nu mai are rost să o discutăm. Uitați-va cum au mers lucrurile în Republica Sud-Africană, unde populația nu era tocmai vaccinată. Ideea că totul va fi bine, pentru că virusul este mai puțin patogen (ceea ce, din toate datele care se acumulează în prezent, pare adevărat) este iresponsabilă. Forța virozelor respiratorii stă în numere. Iar ceea ce se vede în prezent este că vom avea de operat cu numere mari și chiar foarte mari. Ideea că populația României a fost imunizată masiv în valul 4 și de aceea nu vom avea nici o problema cu valul 5 este de asemenea greșită și nefundamentata prin nimic”, a explicat Cristian Apetrei.

Cercetătorul român mai spune că situația este agravată de faptul că românii nu se vaccinează în număr mare. Populația în vârstă este cea mai expusă deoarece refuză să se imunizeze, arată Apetrei care face o comparație cu situația din SUA unde „vaccinurile au prevenit peste 1.1 milioane de decese și 10.3 milioane de spitalizări”. „Sunt niște cifre care ar trebui să dea de gândit. Celor care pot să gândească”, a precizat profesorul de boli infecţioase şi microbiologie, citat de Mediafax.

Noi cazuri de infectare cu tulpina OMICRON a virusului Sars-Cov-2 în România

În ultimele două zile, Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" și INCDMM "Cantacuzino" au confirmat încă 91 cazuri noi de infectare cu tulpina OMICRON a virusului Sars-Cov-2.

Este vorba despre 46 de bărbați și 45 de femei cu vârste cuprinse între 0 ani și peste 80 de ani din municipiul București și județele Brașov, Mureș, Constanța, Harghita, Ilfov, Sibiu, Tulcea, Argeș, Călărași, Maramureș, Călărași, Caraș Severin, Prahova, Satu-Mare, Timișoara.

Un număr de 9 persoane au istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia și Portugalia, iar 40 sunt nevaccinate anti-COVID 19.

Numărul cazurilor de infectare la nivel național cu varianta OMICRON a virusului Sars-Cov-2 se ridică la 183.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel