Se conturează un cerc al finanțării și influenței: guvernul Ludovic Orban a plătit sume mari familiei Micula, iar Micula Jr finanțează în 2024 influenceri care promovează figuri controversate precum Georgescu, iar Orban însuși devine un instigator la nesupunere civică, prin ultimul mesaj transmis.
La finalul anului 2019, guvernul condus de Ludovic Orban a luat o decizie rapidă, în una din primele ședințe de guvern: achitarea unei sume uriașe către familia Micula, o plată ce părea să rezolve rapid o „grijă” care plana asupra statului român. Timpul a trecut, iar în prezent, o conexiune neașteptată iese la iveală: Micula Jr, unul dintre beneficiarii sumelor de bani dați atunci de guvern este implicat în finanțarea unor influenceri care susțin un discurs radical promovat de Călin Georgescu.
Makaveli și Pian, doi influenceri populari pe platforma TikTok, au devenit acum actori centrali în scandalul alegerilor prezidențiale. Într-un „autodenunț” publicat pe platforma de socializare, aceștia au recunoscut că au fost plătiți de Micula Jr pentru campanie electorală. Makaveli, ale cărui legături cu documentele recent declasificate de președintele Klaus Iohannis au atras atenția, a declarat că inițial susținuse partidul AUR și pe George Simion, dar că ulterior aceștia s-au orientat către promovarea lui Georgescu.
Mai mult, Makaveli și Pian au solicitat intervenția SRI și DIICOT pentru a investiga finanțarea campaniei prezidențiale, arătând cu degetul către o „rețea condusă și finanțată de Rusia”.
Fostul premier Ludovic Orban a devenit o piesă din acest puzzle. Deși a pozat ani la rând în apărător al justiției și al statului de drept, pozițiile sale recente arată o schimbare radicală. Orban a publicat un mesaj vehement împotriva deciziei Curții Constituționale a României (CCR), pe care a numit-o „o lovitură de stat”. În același timp, Orban instigă la proteste și la o contestare directă a ordinii constituționale.
Fostul premier a afirmat că decizia CCR privind anularea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale este o distrugere a democrației. El critică acum întregul sistem de justiție, după ce în prealabil a fost "albit" de regimul Coldea.
"CCR a distrus democrația din România! 9 indivizi care ocupă vremelnic funcțiile de judecători ai Curții Constituționale au anulat complet abuziv actul de voință al cetățenilor români, care și-au exprimat opțiunile prin votul acordat candidaților în turul 1 al alegerilor prezidențiale.Culmea, aceeași Curte Constituțională care validase luni turul 1. După ce a dispus în primă fază renumărarea voturilor, validarea fiind decisă înainte de finalizarea procesului de renumărare.
În baza acestui precedent, putem să ne așteptăm ca orice alegere făcută de cetățenii români să fie anulată. Adică putem să ajungem în situația în care CCR nu va mai pofti să se aleagă vreun președinte în România.Să nu cumva să mă suspecteze cineva că aș avea vreun partizanat pentru Georgescu. El este clar omul sprijinit de o rețea condusă și finanțată de Rusia. Doar că acest lucru ar fi trebuit probat mai din timp de instituțiile care apără siguranța națională. Sunt convins că românii ar fi avut discernământul să voteze cu Elena Lasconi, mai ales în urma desecretizării documentelor din CSAT.Decizia de astăzi a CCR are caracterul unei lovituri de stat!
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să se autosesizeze și să declanșeze o anchetă penală contra judecătorilor CCR.Ținând cont de componența Curții, 4 judecători numiți de PSD și 4 numiți de Iohannis și de PNL, îmi pun o întrebare legitimă: oare pentru ca CCR să valideze primul tur trebuie să intre obligatoriu în turul doi candidatul PSD și PNL?"a scris Orban pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci