Cererea ANI de revocare a lui Andon și Pâslaru, respinsă

sergiu andon
sergiu andon

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a stabilit, marţi, că deputaţii Florin Pâslaru (PSD) şi Sergiu Andon (PC) nu se află în situaţie de incompatibilitate, deciziile fiind luate cu 11 voturi "pentru" şi 3 voturi "împotrivă", respectiv cu 12 voturi "pentru" şi 3 "împotrivă". Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parlamentului revocarea din funcţie a parlamentarilor Sergiu Andon şi Florin Costin Pâslaru, ca urmare a rămânerii irevocabile a deciziilor privind încălcarea legii de către cei doi politicieni.

 "Subiectul s-a închis. Nu mă surprinde. Ar fi fost o zi ruşinoasă sub aspectul capacităţii de a înţelege legea şi de a păstra demnitatea Parlamentului dacă se dădea un alt verdict. Pe lege, suntem în templul legii, acasă. Pe lege, situaţia care se referă la mine nu este de incompatibilitate. Faptul s-a petrecut în legislatura trecută, s-a încheiat legislatura trecută, e şi prescrisă pe regulile prescripţiei", a declarat Sergiu Andon, citat de Mediafax.

 Deputatul PC a adăugat că, din orice punct de vedere, acuza la adresa lui a fost "o gogoaşă artificial umflată de ANI, ca să se câştige un vot, ca să se facă gălăgie în jurul anumitor nume mai incomode şi pentru că ăsta e climatul actual din ţara noastră".

 "Se vehiculează ideea că am apărat un caz de corupţie. Nici măcar asta nu este adevărat. Am apărat o persoană nevinovată care n-a fost trimisă în judecată tocmai pentru că nu era caz de corupţie", a mai spus deputatul PC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel