Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu reprezentanţii cultelor în cursul zilei de joi. Ar urma să se discute și despre certificatul verde.
Joi, începând cu ora 11.00, premierul Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte. Potrivit unor surse citate joi dimineață de Antena 3, ar urma să se discute - în premieră - ca certificatul verde să fie folosit pentru accesul în biserici. Rămâne de văzut ce decizie va fi luată în mod oficial.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și Marcel Ciolacu ar urma să fie prezenți la aceste discuții.
UPDATE 1: După întâlnirea premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanții cultelor religioase din România, vor fi anunțate oficial temele discutate, a precizat Guvernul.
UPDATE 2: „În acest moment, a fost o discuţie şi o solicitare a reprezentanţilor cultelor, pentru ca cetăţenii să aibă libertatea de a participa la slujbe fără a se impune obligativitatea deţinerii certificatului verde”, a spus Nicolae Ciucă, după discuții. El a precizat că proiectul certificatului verde se discută cu specialiştii. „Sperăm ca în scurt timp să ajungem la o concluzie şi să mergem în Parlament pentru o lege a certificatului COVID, care se va înscrie în parametrii privind incidenţa bolii, oamenii care au trecut prin boală, care befeciaiază de teste”, a spus Nicolae Ciucă.
Amintim că, joi dimineață, Alexandru Rafila a spus că nu exclude apariția variantei Omicron în cazul celor trei români din Africa de Sud.
„Așteptăm rezultatele. Sigur că nu este exclus să fie și noua tulpină, pentru că, în mod evident, din zona din care vin persoanele respective încet-încet tulpina dominantă devine Omicron, în detrimentul tulpinii Delta”, a spus Alexandru Rafila, joi dimineață, la Antena 3.
De asemenea, Alexandru Rafila a spus că nu se poate discuta deocamdată de noi restricții, pentru că sunt doar câteva cazuri și nici acelea nu au deocamdată rezultatul secvențierii.
„Ne pregătim în primul rând prin dezvoltarea serviciilor ambulatorii și dezvoltarea capacității de testare, care să permită oamenilor să beneficieze de tratament înainte să apară complicațiile și să nu supra-aglomereze spitalele pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie să convingem oamenii să își vaccineze familiile, în primul rând persoanele vârstnice și cei cu boli cronice. Noi acolo avem problema importantă. Avem doar 30% din populația cu vârsta de peste 70 de ani vaccinată, față de alte țări care au această categorie protejată în mod esențial și atunci cred că dacă vrem să avem sărbătorile în liniște trebuie să încurajăm oamenii în această lună să își vaccineze vârstnicii și persoanele cu boli cronice din familie”, a mai spus ministrul Alexandru Rafila.
Întrebat dacă se va impune carantina în cazul creșterii cazurilor, Alexandru Rafila a răspuns: „Nu se pune problema în acest moment, pentru că nu există justificare nici măcar din punct de vedere epidemiologic”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu