Românii greşesc când spun că ei sunt în siguranţă în faţa dezastrelor, afirmă primarul unui mare oraş.
Prezent la dezbaterea ”Reducerea riscurilor în construcții: Cutremurul. Clădiri, infrastructură, siguranţa populaţiei”, organizată de DC MEDIA GROUP, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, îi avertizează pe români că trebuie să iasă din logica "mie nu mi se poate întâmpla" atunci când vorbesc de asigurarea obligatorie a locuinţei.
"Cetăţeanul trebuie să înţeleagă şi să iasă din logica asta românească, că "mie nu mi se poate întâmpla". Te asiguri pentru tine, pentru cei din jurul tău, pentru a nu deveni o povară. Faptul că există cineva, o entitate, care te poate ajuta financiar la un moment dat, e o relaxare psihică pe care o poţi avea.
Costurile nu sunt nici pe departe într-atât de consistente încât să nu poată fi suportate de marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări, din punctul meu de vedere. Sper ca această campanie de conştientizare să ajungă la fiecare dintre români şi să conştientizeze, cu bune şi cu rele, faptul că sunt mai multe avantaje decât dezavantaje atunci când recurgi la o astfel de asigurare", a declarat Ionuţ Pucheanu despre asigurarea obligatorie PAD.
"Mie mi se pare că românul, neavând o educaţie financiară foarte bine pusă la punct, din păcate prioritizează total greşit. Avem înclinaţia aceasta spre consumism mai ales în zona de mâncare şi băutură, care trebuie să fie nelipsite pe masă. Ţigări, evident, de ce nu. Şi când vine vorba de a prioritiza elementele care chiar pot face diferenţa la un moment dat, le lăsăm ultimele sau avem impresia că ne bagă cineva mâna în buzunar şi ne întrebăm ce se face cu banii noştri. Se întâmplă cu tot ceea ce înseamnă taxe şi impozite. Cam orice formă de taxă, că şi aceasta este o formă de taxare. Cel mai probabil, dacă s-ar face nişte focus group-uri pe diferite categorii socio-profesionale, veţi vedea că sunt foarte mulţi cei care au ales să plătească mai mult pe Netflix lunar, şi mai puţin să îşi ştie bunurile acoperite de riscuri care pot apărea în cursul unei vieţi.
Şi atunci vii la autorităţi şi le ceri să intervină. Să vină armata să reconstruiască, să scoată nămolul din curte, etc. Dar e un cost de 8 lei pe lună, sau un cost real de 2-3 beri pe lună. Dacă nici la 2-3 beri nu poţi renunţa pe lună...", a mai spus Ionuţ Pucheanu în timpul emisiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News