Cetăţeni turci, arestaţi în Moldova. Acuzați de Erdogan

Politisti. foto: Amnesty International
Politisti. foto: Amnesty International

Mai mulţi profesori turci de la un liceu din Republica Moldova au fost reţinuţi joi şi expulzaţi în Turcia.

Presa internaţională şi de peste Prut afirmă că aceştia sunt bănuiţi că ar fi membri ai reţelei clericului Fetullah Gulen, pe seama căruia preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pune puciul eşuat împotriva sa din anul 2016. Cotidianul turc Gunes, citat de agenţia EFE, scrie că agenţi ai serviciilor secrete turce MIT au arestat joi dimineaţă în Republica Moldova cinci profesori la domiciliile lor şi pe un al şaselea la liceul la care lucra.

Acelaşi cotidian menţionează că ei au fost transferaţi în cursul zilei în Turcia, unde vor fi judecaţi pentru apartenenţă la reţeaua lui Fetullah Gulen. Potrivit portalului Unimedia, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a precizat că este vorba despre şapte cetăţeni străini, suspectaţi de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care exista indicii ca desfăşoară acţiuni ilegale în mai multe ţări. Conform declaraţiei transmise de acest serviciu de informaţii, cei şapte au fost declaraţi indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Unimedia notează de asemenea că mai mulţi membri ai Mişcării de Rezistenţă ACUM se aflau în cursul după-amiezii la aeroportul din Chişinău, pentru 'a atrage atenţia comunităţii naţionale şi internaţionale cu privire la răpirea ilicită a oamenilor'. Conform aceluiaşi site, 'Amnesty International Moldova s-a declarat profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viaţa şi securitatea persoanelor, precum şi de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privinţa administraţiei reţelei de licee 'Orizont.

Au fost expulzări mai urâte

Potrivit unor informaţii din presă la care face referire Radio Chişinău, cel puţin patru dintre cele şapte persoane arestate sunt cetăţeni turci care lucrau la liceul moldo-turc Orizont din Chişinău, instituţie considerata de Ankara ca fiind apropiată de reţeaua opozantului Fetullah Gullen. După anunţul privind aceste arestări, preşedintele Igor Dodon a reacţionat acuzând presa de 'standarde duble', remarcă de asemenea Radio Chişinău.

'Nu ne mai uimesc standardele duble ale presei. Au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice. A diplomaţilor ruşi, de exemplu, la solicitarea Londrei. Guvernarea a executat atunci cerinţa occidentalilor, iar presa a tăcut sau a aplaudat. Acum, să aşteptam explicaţiile instituţiilor, fără a cădea în interpretări gratuite şi speculaţii politice sterile', a scris Igor Dodon pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel