În județul în care se află colegiul electoral în care am fost ales, județul Suceava, a fost demarată o campanie de strângere de semnături, intitulată: “Aducem Basarabia acasă“, cu scopul promovării unei legi prin intermediul inițiativei civice ce are în vedere și înfiinţarea unui Oficiu pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova, aflat în subordinea premierului român, ale cărei atribuții vor viza monitorizarea relaţiilor dintre cetăţenii celor două state, a evoluţiilor sociale, culturale, economice şi politice din Republica Moldova şi întocmirea de rapoarte către Guvernul şi Parlamentul României.
Județul Suceava reprezintă, în viziunea inițiatorilor acestei campanii, unul din județele cheie pentru atingerea scopului propus al campaniei care vizează toate județele României, existând, însă, și un număr de 10 județe în care va fi nevoie de peste 5 000 de semnături, din cele 100 000 necesare, deși declarațiile celor care se îngrijesc de această campanie au fost unele optimiste, estimându-se că se va ajunge la circa 200 000 de semnături în toată țara, dar și în Republica Moldova.
Stimați colegi, doamnelor și domnilor, un sondaj preliminar realizat de către Centrul Român de Studii și Strategii în perioada 7-23 iunie 2012, pe un eșantion de 1486 de subiecți din România, și ale cărei rezultate preliminare au fost făcute publice cu ocazia Conferinței “REUNIREA CELOR DOUA STATE GERMANE model de integrare euro-atlantică pentru R. Moldova, prin REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI”, desfășurată la Chișinau pe data de 20 august 2012, a arătat faptul că, la întrebarea numărul 15, “Dumneavoastră, personal, sunteți de acord cu unirea Basarabiei cu România? 1. Da; 2. Nu.“, 87,25% dintre repondenţi au răspuns afirmativ și numai 12,75% negativ. Totodată, acest sondaj a reliefat faptul că repondenții au identificat spațiul la care s-a făcut referire ca fiind Basarabia, în mentalul colectiv al românilor, Republica Moldova având statut de provincie istorică, arătându-se, de asemenea, și via preocupare pe care o manifestă cetățenii români față de eventuala unificare a celor două țări și a cetățenilor care împart aceeași origine.
În același timp, a fost lansată și Platforma Civică Acțiunea 2012 ce reprezintă o coaliție care reunește circa 30 de organizații nonguvernamentale și grupuri de initiativă din România, Republica Moldova, state europene, dar și Statele Unite ale Americii, ce susțin și militează pentru unificarea dintre România și Republica Moldova prin diverse acțiuni și activități, ultima fiind cea mai-sus menționată.
Stimați colegi, ca parlamentar al României, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării și, în special, al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, dar și ca cetățean român, preocupat și de soarta și viitorul cetățenilor Republicii Moldova, ce se confruntă cu numeroase probleme, dar, mai ales, cu recenta criză politică, consider că subiectul pe care vi-l aduc azi în atenția dumneavoastră nu este unul ce trebuie tratat cu lejeritate, cu prejudecăți, superficialitate sau amânări infinite.
Este nevoie ca noi, clasa politică și decidenții României, dar și cei ai Republicii Moldova, să ne conjugăm acțiunile cu cele ale reprezentanților societății civile, în așa fel încât tema unificării celor două state sau, cel puțin, cea a unei colaborări coerente și continue pe toate planurile să se afle pe agenda priorităților noastre printr-o viziune reală și clară care să cuprindă dorințele și nevoilor cetățenilor celor două state.
Acesta este și motivul pentru care, azi, deschid un ciclu de declarații ce vor avea drept temă acest subiect căruia trebuie să îî acordăm locul pe care îl merită în rândul activității noastre ca parlamentari și oameni politici.
Vă mulţumesc.
Deputat,
Ovidiu C. Iane
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu