Cetăţenii ţărilor cel mai puternic afectate de pandemia de COVID-19 sunt de altfel și cei mai critici față de liderii lor.
Cetăţenii ţărilor cel mai puternic afectate de pandemia de COVID-19 sunt de asemenea, în general, cei mai pesimişti şi mai puţin satisfăcuţi de acţiunile guvernelor lor în combaterea crizei sanitare, relevă rezultatele unei anchete internaţionale publicate sâmbătă, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Dintre cetăţenii celor şapte ţări cuprinse în ancheta realizată de Institutul Ipsos pentru un centru de cercetare politică francez, CEVIPOF, şi mai mulţi parteneri internaţionali, francezii, britanicii şi italieni sunt astfel cei mai critici faţă de liderii lor şi se arată cei mai pesimişti.
Cel mai slab clasat este preşedintele francez Emmanuel Macron, ale cărui acţiuni nu satisfac 42% dintre concetăţenii săi, primind o notă de 4,1 (pe o scară de la 0 la 10).
În fruntea tabelului se plasează şefa guvernului din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, cu o notă de 7,8, numai 7% din cei chestionaţi declarându-se nemulţumiţi.
Urmează cancelarul federal austriac Sebastian Kurz, cu nota 6,8 (11% nemulţumiţi) şi cancelarul german Angela Merkel, cu nota 6 (20% nemulţumiţi).
Cu scoruri mai mici de 6 sunt liderii britanic Boris Johnson (5,6), italian Giuseppe Conte (5,5) şi suedez Stefan Lofven (5,2).
Tot în Franţa modul în care este gestionată criza de către guvern atrage cea mai mare cotă de nemulţumiţi (62%), comparativ cu 9% în Noua Zeelandă. În Italia cota de nemulţumiţi este de 45%, în Marea Britanie - 39%, Suedia, ţară care nu a introdus măsuri de izolare - 30% şi Germania - 26%.
Cota de pesimism în privinţa viitorului ţării este invers proporţională cu încrederea acordată liderilor: 43% se declară pesimişti în Franţa, în timp ce în Noua Zeelandă cota este de doar 6%. În Italia procentul este de 34%, în Marea Britanie - 29%, Suedia - 21%, Germania - 19%, Austria - 13%.
Însă, indiferent de nivelul de optimism, peste tot, marea majoritatea a celor chestionaţi consideră că efectele epidemiei sunt grave atât pentru sănătate, cât şi pentru economie.
Sondajele au fost realizate în cele şapte ţări (Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Suedia şi Noua-Zeelandă), în intervalul 16-24 aprilie, pe eşantioane reprezentative de populaţie (metoda cotelor), de circa 1.000 de persoane sau mai multe în fiecare ţară, intervievate online prin sistemul Access Panel al Ipsos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu