Cezar Osiceanu: Cum arată o zi de lucru a unui pilot în România

Întâi de toate, trezirea din somn este un adevărat ritual pentru mulți, dar pentru piloți, în special cei care au făcut Școala Militară de Aviație, înseamnă startul în cursa pentru supraviețuirea zilnică!

Majoritatea piloților bărbați țâșnesc direct în baie, unde, după un duș rapid, urmează proba oglinzii în care se bărbieresc în viteză. Proba oglinzii, o probă demnă de fiecare ființă umană, constă nu în număratul ridurilor, cearcănelor și firelor de păr albe nou apărute, ci în ceva mult mai profund. Practic, când te uiți în oglindă, singur fiind, are loc cea mai profundă, sigură și reală introspecție proprie, în urma căreia, dacă nu îți va fi rușine de ce ai făcut, spus și eventual gândit, vei putea merge înainte în viață cu capul sus. Încercați asta și să vedeți ce veți obține, poate chiar și o licență de zbor!

În continuare, va urma o masă rapidă cu o primă cafea mai tare sau și mai tare, în funcție de cât de grea a fost cursa din ziua/noaptea trecută.

Și atenție: toate astea de până acum pe muțește, ca să nu trezești din somnul dulce soția și copiii, chiar dacă, bâjbâind prin întuneric, te mai lovești la țurloaie de vreun picior de scaun, un colț de mobilă sau jucărie a copiilor uitată aiurea.

Te îmbraci tot pe bâjbâite, căutând în întuneric să nu uiți ceva din “harnașamentul” obligatoriu, gen: legitimație de serviciu, ciorapii trei sferturi de compresie, cravata, cele 2 pixuri ieftine, a doua pereche de ochelari de vedere obligatorie în cazul purtătorilor de așa ceva etc., etc.

Ieșitul din propria casă seamănă teribil de mult cu fuga unui hoț dintr-o casă spartă și, dacă reușești să te concentrezi îndeajuns, nu vei porni și alarma electronică sau canină din propria dotare sau aflată la vecini.

Arunci geanta tip pilot în portbagajul mașinii, întrebându-te mereu ce Dumnezeu cari mereu în ea de este atât de grea, și pornești ușor până la primul colț, după care Waze-ul te anunță că este un trafic intens și, ca atare, iese din tine Ayrton Senna în încercarea disperată de a ajunge la timp la aeroport.

Teoretic, prezentarea la aeroport se face cu o oră și 10 minute înainte de ora de decolare, dar pentru asta ești obligat să faci minim între 40 de minute și o oră și jumătate, în funcție de oră, zi, rută etc. În tot acest timp, îl ridici în slăvi pe Ceaușescu, care a făcut multe drumuri, străzi și bulevarde destul de late, și îl înjuri pe Nicușor Dan, care a omorât Bucureștiul în primul mandat și își continuă mai abitir “opera de trei parale” în al doilea.

Ajungi la sediul companiei după buna dispoziție din traficul bucureștean, care, spuneam, ți-a ridicat bine de tot nivelul de adrenalină, și, cu o nouă cafea în mână, intri în sala de briefing, acolo unde sunt colegii tăi care se pregătesc pentru alte curse. La briefing, ți se comunică ba că ai avionul stricat, ba că vine cu întârziere din altă cursă, ba că ai un ditamai slot-ul la decolare, ba că nu merg chestiile electronice care se folosesc pentru calcule, hărți etc., așa că aplici procedurile companiei în astfel de situații.

După briefing-ul cu echipajul, pleci cu toți colegii pe jos spre aerogară, prin ploaie, soare, ninsoare, vânt etc., slalomând printre bălți, mașini etc.

Ajuns, în fine, în aerogară, te duci să îți iei boarding-ul de la Check-in pentru că nu ți-au dat de peste 6 luni legitimația de serviciu din cauza protocoalelor și programului absurd al serviciilor de tip SRI și mergi spre controlul de securitate. Acolo te descalță, ca la intrarea în moschee, te pun să îți scoți tableta iPad și telefonul mobil, și din trei în trei te controlează chiar și corporal pentru că CNAB nu a avut bani să ia un scanner complet echipat și pentru personalul aeronavigant, că deh, costă și nu sunt bani!

După ce faci controlul de securitate, iar slalomezi precum Stenmark pe vremuri, către poarta de îmbarcare, prin căldură și mirosurile delicate din terminalul plin de pasageri care se învârt în toate sensurile, tipic unei mișcări browniene.

Dacă ajungi la o poartă non-Schengen, mirosurile devin și mai pregnante pentru că acolo ventilația furnizată de către CNAB este incredibil de puternică în inexistența ei totală!

Dacă nu ai norocul unei parcări a avionului la o poartă cu pod mobil de îmbarcare, trebuie să aștepți în terminal până catadicsește să te ia vreun microbuz sau autobuz până la avion.

Ajuns la avion, joci din nou, fără să vrei, în emisiunea "Surprize, Surprize", dar fără Andreea Marin, cu tine în rolul ei!

Afli ce trebuia să știi de la momentul prezentării: că ai slot modificat, că ai chestii pe la avion cu care poți pleca sau nu în cursă, că întârzie pasagerii din altă cursă, că nu sunt autobuze pentru aducerea pasagerilor și câte și mai câte.

Înainte de urcarea în avion, într-un ritual nescris, dai mesaj soției, scriindu-i că vei decola cu întârziere, că o iubești și o săruți, și încerci să uiți că ea va trebui să fie tu, ducând copiii la școală după ce i-a trezit, spălat, îmbrăcat și le-a dat să mănânce. Bașca restul, gen instalator, electrician, mecanic auto etc.

Dacă nu merge condiționarea de la sol, dată de aeroport doar pe factura prin care se cer banii pentru plata serviciilor, sau cea a avionului, este un motiv deosebit de bun de a sta ca într-o saună comună cu pasagerii, care se uită la tine și la stewardese cu mare drag, gata să te ucidă din priviri.

După ce afli o nouă modificare a orei de decolare, îți faci curaj și, punând mâna pe microfon, le faci un anunț și le explici pasagerilor nervoși, transpirați fleașcă și gata să te mănânce de viu, cauzele reale ale întârzierii.

Chestia asta funcționează mereu și parcă le schimbă puțin direcția furiei lor.

Și... și stai până când ți se dă în fine aprobarea de pornire a motoarelor și, în fine, începi să devii pilot la manșă, odată cu check-urile de rigoare.

După pornirea motoarelor, începi rulajul și te întrebi de ce nu vine controlul SAFA de siguranță a zborurilor la aeroportul Otopeni, pentru că pista 08 R și căile de rulaj reparate (a se citi cârpite) de curând sunt cu asfaltul crăpat și, prin crăpăturile numeroase (este un termen care nu explicitează realitatea dură din teren), s-a turnat smoală care, de la căldura verii, s-a topit efectiv.

Rulajul la decolarea de pe pista 08 R (dreapta) este precum pe sârmele unui țambal și îți creează impresia că se rupe efectiv jamba de bot până la V1!

Zborul în sine este OK și, dacă ai și un echipaj de cabină pe măsura așteptărilor tale, poți spune că ești la 12.000 de metri ca în Paradis!

La destinație, lucrurile se petrec la fel, dar exact pe dos, cu debarcare, autobuze, terminal, control de frontieră etc.

Singura și cea mai mare diferență este la aeroporturile străine, unde transportul echipajelor la și de la aeroport se face în condiții de tot confortul și în cele mai multe cazuri cu mașini conduse de șoferi de limuzină.

Ajuns la hotel, dacă ai o escală de minim 10-12 ore, îți faci rapid un duș, te schimbi și ieși să mai vezi ceva, să mai vizitezi niște locuri noi, dacă nu ai mai fost acolo, sau să îți vizitezi locurile tale preferate din zonă, să faci poze, să cumperi câte ceva specific pentru familia ta sau pentru tine și te duci la masă cu colegii.

Dacă, în schimb, ai escală doar cât pentru odihna minimă legală de 12 ore, te oprești direct în cameră, unde, după ce te dezbraci și faci un duș, cazi lat și dormi ca un bolovan până dimineața când o iei de la capăt, dar pe un alt traseu.

Desigur, fiecare zi din viața de pilot e diferită, dar sper că prin rândurile de mai sus v-am oferit o imagine cât de cât detaliată a ceea ce înseamnă meseria de pilot comercial!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News