Vicepreședintele PDL, Cezar Preda, a afirmat, luni, că fostul președinte al României, Ion Iliescu, a atacat din nou ,,fără ruşine și cu tupeu bolșevic” data de duminică, uitând că a boicotat referendumurile din 2007 şi 2012, menționând că ,,cel mai grav” este faptul că ,,bătrânul edec are ucenici pontaci” pe care îi învaţă să mintă ,,mujicii”.
Democrat-liberalul susține într-un comunicat de presă că ,,bătrânul edec atacă din nou fără rușine și cu tupeu bolșevic. Ilici al României, cel care a boicotat referendumurile din 2007 și 2009 și care a inițiat și sprijinit fără rezerve destabilizarea țării prin suspendarea președintelui din 2007 și 2012, nu-și amintește decât ziua de ieri. Nu-și amintește ce au decis românii covarșitor în referendumurile anterioare, nu-și amintește că 80% dintre români i-au respins acțiunea de demitere din 2007”, scrie Realitatea.net.
Cezar Preda a menţionat că ,,pentru el ( Ion Iliescu n.r.), românii nu sunt cetățeni inteligenți, compatrioți și la bine și la greu, pentru el sunt "mujici", cărora le spune ce vrea, când și cum îi convine”.
Ion Iliescu are ,,ucenici pontaci” pe care îi învaţă ,,să nu creadă în Dumnezeu şi să mintă mujicii”, arată Cezar Preda. ,,Și cel mai grav este că edecul are ucenici, pontaci pe care îi învață ce știe el mai bine. Să nu aibă și să nu creadă în nici un Dumnezeu și să mintă fără scrupule <<mujicii>>”, a precizat el într-un comunicat de presă. ,,Spun amândoi ( Ion Iliescu şi Victor Ponta n.r.) că românii prezenți la vot ieri i-au dat un mesaj președintelui. Spun amândoi că USL a obținut o victorie. Victorioșii USL-iști sunt ori diletanți , ori bolnavi irecuperabili dacă pentru un <<succes>> fără folos au risipit credibilitatea externă a României”, a completat el.
Pentru ,,o medalie de tinichea” România a pierdut ,,enorm” în plan politic, financiar şi social, susține PDL-istul. ,,Pentru o medalie de tinichea s-a pierdut enorm în plan politic, financiar și social. Pentru tinicheaua lor am plătit în ultima lună noi, toti românii. Dar ce le pasă lor? Cel bătrân a ținut România pe loc timp de 10 ani, secătuind-o de toate resursele, cel tânăr o duce înapoi cu 10 ani, în afara Europei. Atâta pot, atâta fac. Halal meșter, halal ucenic!”, a menţionat prim vicepreşedintele PDL.
,,PS: cei doi ( Iliescu şi Ponta n.r.) nu scot un cuvânt despre furăciunile la referendum! O să le spunem noi!”, a conchis Cezar Preda.
Democrat-liberalul nu precizează în declaraţie numele lui Ion Iliescu şi a lui Victor Ponta, dar din ceea ce spune este de la sine înţeles că este vorba de cei doi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News