Cezar Preda: Vom cere o poziție oficială a Parlamentului în problema steagului secuiesc

preda
preda

Cezar Preda a anunțat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că PDL va cere Parlamentului să elaboreze o declaraţie de presă prin care să exprime poziţia oficială faţă de arborarea în Parlamentul Ungariei a steagului secuiesc.

"Vom cere Parlamentului României să elaboreze o declaraţie de presă, prin care să aibă o poziţie oficială în opoziţie cu poziţia Parlamentului ungar", a declarat Cezar Preda.

 El a explicat că declaraţia odată adoptată de plenul reunit, va fi adresată Parlamentului ungar.

 "Noi mâine (luni, n.r.), la Biroul Permanent Naţional, vom face un draft de propunere, pe care îl vom înainta Parlamentului şi, în consens, toate partidele politice, va trebui să ieşim cu o declaraţie de presă, o declaraţie comună, adresată Parlamentului ungar", a explicat democrat-liberalul, citat de Mediafax.

 Potrivit afirmaţiilor sale, conţinutul acestei declaraţii nu poate fi atributul numai al unui partid. "Noi vom face propunerile noastre, ce va iei din consensul partidelor politice în plenurile reunite vom vedea", a subliniat el.

 Deputatul a menţionat că Parlamentul României, aşa cum este el contruit, "în spirit european", nu a reacţionat până în acest moment la ceea ce s-a întâmplat în legătură cu acest subiect.

 În replică, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru Agerpres, că o poziție a Parlamentului României referitoare la arborarea steagului secuiesc este de domeniul Cascadorilot râsului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel