CFR anunţă suplimentarea trenurilor de 1 Mai 2023.
CFR anunţă suplimentarea trenurilor la sfârşitul săptămânii viitoare, cu prilejul minivacanţei de 1 Mai. Astfel, vor fi asigurate, în plus faţă de trenurile existente, garnituri în plus pentru legături directe între marile oraşe din ţară şi litoral, Constanţa şi Mangalia. Acestea vor circula începând din seara zilei de 27 aprilie şi dimineaţa celei de 2 mai.
Vor fi suplimentate cele mai solicitate rute cu vagoane de clasă de dormit şi cuşetă. Vor fi, de asemenea, disponibile conexiuni rapide din capitală, de unde pleacă, la un interval de 1-2 ore trenuri către Constanţa.
„Cu prilejul minivacanței de 1 Mai care prin tradiție este petrecută la malul mării, CFR Călători va asigura în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023, în plus faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.
De asemenea, călătorii din regiunile țării au la dispoziție și serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței unui mers de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța.
Compania va suplimenta în aceeași perioadă și trenurile pe cele mai solicitate rute, în funcție de disponibitățile tehnice de material rulant, cu vagoane clasă, de dormit și cușetă, pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță, securitate și confort spre destinațiile de vacanță”, a transmis CFR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News