CFR Călători: Mersul trenurilor în primele zile ale lui 2014

Tren iarna
Tren iarna

CFR Călători suplimentează trenurile care vor circula pînă în 5 ianuarie, perioadă supraaglomerată din cauza turiştilor care se întorc acasă după sărbătorile de iarnă sau a studenţilor care şi-au terminat vacanţa. Până în a cinea zi a lui 2014, paisprezece trenuri de călători circulă suplimentar pe rute care fac legătura între Bucureşti şi mai multe oraşe, printre care Craiova, Braşov, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Suceava şi Vatra Dornei.

"În perioada 25 decembrie 2013 - 5 ianuarie 2014, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările traficului de călători prilejuit de sărbătorile de iarnă, circulă suplimentar 14 trenuri", arată CFR Călători, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii CFR Călători au precizat că vor fi suplimentate, cu aproximativ 50 de vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete, trenurile care circulă pe cele mai folosite rute, din Bucureşti spre Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Suceava şi Vatra Dornei.

Trenurile care fac legătura între staţiunile de pe Valea prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane.

Potrivit sursei citate, CFR Călători a precizat că în zilele cu trafic redus de călători, din perioada 25 decembrie - 4 ianuarie, vor fi anulate unele trenuri InterRegio şi Regio, acestea urmând să fie comunicate în staţiile de plecări/sosiri.

Pasagerii au reduceri de 10 la sută pentru călătoriile dus-întors, 25 la sută în baza cardului TrenPlus şi între 10 şi 25 la sută cu Minigrup de 2-5 persoane, această ofertă fiind valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin vineri, duminică şi în ziua plecării trenului. Biletele pot fi procurate de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, prin rezervare telefonică, de la casele de bilete din gări şi agenţiile de voiaj CFR sau de la agenţiile de turism, a precizat sursa citată.

Agenţiile de voiaj CFR vor avea program obişnuit de lucru în 30 decembrie şi program între orele 08.00 şi 15.30 în 31 decembrie şi 3 ianuarie. În 1 şi 2 ianuarie agenţiile de voiaj CFR vor fi închise.

Călătorii pot obţine informaţii despre circulaţia trenurilor de pe pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, precum şi la numerele de telefon 021/9521 (în trafic intern) şi 021/3145528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel