CFR Călători va avea în circulaţie capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă, pentru asigurarea transportului pasagerilor la evenimentele religioase din perioada 31 mai - 1 iunie 2019, cu ocazia sosirii în România a Papei Francisc, menţionează operatorul feroviar naţional, într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.
Publicitate
Astfel, capacitatea maximă a garniturilor de tren vizează deservirea următoarelor rute: vineri, 31 mai, spre/dinspre Bucureşti, sâmbătă (1 iunie) pe rutele: Braşov - Miercurea Ciuc, Miercurea Ciuc - Adjud, Miercurea Ciuc - Cluj Napoca, Iaşi - Bacău, Iaşi - Paşcani, Iaşi - Vaslui, şi duminică, 2 iunie, pe rutele: Blaj - Sighişoara - Braşov şi Blaj - Alba Iulia.
"Evenimentele religioase din perioada 31 mai - 1 iunie 2019 vor genera vârfuri de trafic semnificative în circulaţia trenurilor, iar pentru evitarea supra-aglomerării, îi rugăm pe toţi pasagerii să îşi programeze din timp călătoria către zonele de desfăşurare a manifestărilor, să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători şi să îşi cumpere cu anticipaţie legitimaţiile de călătorie utilizând toate canalele de distribuţie. Având în vedere că dintre oraşele vizitate de Suveranul Pontif, două sunt şi importante centre universitare, CFR Călători face un apel la studenţii care beneficiază de călătorii gratuite pe calea ferată să îşi programeze călătoriile astfel încât să evite utilizarea celor mai solicitate trenuri pentru evenimentele religioase din oraşele respective. Totodată, pentru a preîntâmpina aglomeraţia de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, recomandăm cumpărarea cu anticipaţie şi online de pe www.cfrcalator.ro şi de la automatele de vânzare bilete din staţiile de cale ferată", se arată în comunicatul citat.
De asemenea, CFR Călători informează că, în zilele evenimentelor, toate trenurile Regio suplimentare care vor deservi localităţile Miercurea Ciuc (1 iunie), Iaşi (1 iunie) şi Blaj (2 iunie) vor avea regim de rezervare a locurilor, pentru asigurarea unui transport în condiţii optime. Pentru data de 31 mai, compania a luat măsuri de suplimentare la capacitate maximă a trenurilor cu sosire/plecare în/din toate staţiile din Bucureşti: Gara de Nord, Gara Basarab şi Gara Obor.
Potrivit sursei citate, indiferent de canalul de distribuţie ales pentru cumpărare, călătorii beneficiază de reduceri importante la preţul biletelor. De exemplu, la cumpărarea cu anticipaţie reducerea este de până la 25%, iar la biletul dus-întors reducerea este de 10%. De asemenea, pentru biletele cumpărate online se acordă o reducere suplimentară de 5%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu