Publicitate
CFR Călători vrea să disponibilizeze aproximativ 2200 de angajați în 2011 și să facă investiții de 957 milioane de euro până în 2019 pentru achiziţia de rame electrice, automate de bilete şi un sistem de control prin porţi de acces la tren.
Măsurile sunt incluse în programul de restructurare şi rederesare economico-financiară a CFR Călători. La elaborarea programului, compania a ţinut cont de recomandările Băncii Mondiale prezentate Ministerului Transporturilor, în vederea realizării unui buget de venituri şi cheltuieli echilibrat pentru anul viitor, fără pierderi.
Surse din industria feroviară au declarat că programul a fost avizat de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, urmând să fie prezentat pentru aprobare reprezentanţilor FMI.
Astfel, vor fi disponibilizate 140 de persoane de la unităţile central şi regionale, 275 din sectorul comercial, 323 din sectorul vagoane, 157 de persoane Tesa din ramura tracţiune, în urma introducerii mersului trenurilor cadenţat, închiderea unor secţii şi investiţii pentru eficientizare companiei şi modernizarea materialului rulant. Astfel că la finele primului semestru, operatorul feroviar avea 15.000 de angajaţi, cu 2.000 de persoane mai puţin faţă de 2008, informează Mediafax
Potrivit estimărilor companiei, introducerea mersului trenurilor cadenţat ar putea aduce în 2011 o economie anuală de aproximativ 400 mililoane lei (100 milioane euro) numai din costurile de exploatare directe, numărul de călători va creşte cu 15%, iar încasările pe secţiile unde se va introduce mersul cadenţat s-ar putea majora cu 20%.
Totuşi, în document este precizat că există riscul aparițiilor unor dificultăţi în aplicarea traficului cadenţat din cauza degradării continue a infrastructurii feroviare. Introducerea aacestui tip de trafic va presupune suplimentarea personalului din tren prin recalificarea profesională a salariaţilor din sectorul de exploatare vagoane.
Totodată, compania vrea să cumpere 120 automotoare diesel şi 120 rame electrice noi cu 927 milioane euro, un sistem control prin porţi acces cu 20 milioane euro şi automate de bilete cu 10 milioane euro.
"Efectele finale ale investiţiilor pentru un orizont de plan anul 2019 prin cumularea efectelor financiare generate de investiţiile estimate la un total de circa 957 milioane euro duce la un efect financiar pozitiv în valoare totală de 1,351 miliarde euro, astfel 1,3 miliarde euro venituri din exploatarea trenurilor formate din automotoare şi rame, 32 milioane euro venituri suplimentare prin utilizarea porţilor de acces şi 19 milioane euro reduceri de costuri prin utilizarea automatelor de bilete", se precizează în document.
Însă, investiţia va putea fi realizată numai dacă va fi asigurată o garanţie guvernamentală pentru finanţăre deoarece resursele financiare existente pot asigura numai achiziţia de material rulant second hand şi adaptate la condiţiile de circulaţie CFR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu