CFR Călători va moderniza toate trenurile până în 2017

CFR Călători are în pregătire un amplu program de dotare a trenurilor cu aer condiționat, în baza unui ordin de ministru care prevede ca, până în 2017, climatizarea să fie asigurată în toate garniturile, inclusiv în cele de tip Regio, a declarat directorul general al companiei, Iosif Szentes, potrivit Agerpres.

Pe perioada verii, au existat foarte multe plângeri în legătură cu aerul condiționat. În majoritatea cazurilor, problema a fost soluționată prin mutarea pasagerilor în alte vagoane, unde erau locuri disponibile și clima funcționa corespunzător. Șeful CFR Călători nu dorește ca asemenea situații să se mai întâmple, așa că a demarat un proiect prin care să doteze toate garniturile, inclusiv cele Regio, cu climă.

„Acum avem și fonduri alocate pentru a realiza licitații numai pentru climă și trebuie să mai ținem cont de un lucru care ne presează: din 2017 trebuie să avem toate vagoanele, inclusiv trenurile Regio, cu clima în funcțiune. Este un ordin al ministrului, 723 din 2015, care modifică alt ordin al ministrului Transporturilor, nr. 153 din 2011, care prevede acest lucru, iar noi deja am început pregătirile", a declarat șeful CFR Călători.

Costul dotării unui vagon cu aer condiționat este de aproximativ 400.000 lei.

„Avem în continuare în jur de 230 de vagoane care necesită dotare cu climă și pe care, în programul pe care l-am lansat începând de anul viitor și până la punerea în aplicare a acestei restricții impuse de OMT 723, o să le realizăm", a adăugat directorul CFR Călători. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel