CFR Cluj a fost eliminată de FC Pafos din Conference League

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

CFR Cluj nu merge mai departe în Conference League, după ce echipa a fost eliminată de FC Pafos.

Alegeri prezidentiale 2024

Echipa de fotbal CFR Cluj a fost eliminată din Conference League de formaţia cipriotă FC Pafos, care s-a impus cu scorul de 3-0 (2-0), joi seara, pe Limassol Stadium din Limassol, în manşa secundă a play-off-ului la fotbal, scrie Agerpres.

CFR, după o victorie la limită în tur, 1-0, a cedat fără drept de apel în Insula Afroditei, golurile fiind marcate de Jaja (28), David Goldar (31) şi Muamer Tankovic (49).

Clujenii, fără decarul Ciprian Deac, care a fost eliminat în tur, a început promiţător şi a avut două şuturi de la distanţă, primul trimis de Artean (11), imprecis, iar al doilea, expediat de Camora (18), din drop, a fost respins de portar de sub transversală.

FC Pafos a deschis scorul prin Jaja, din pasa lui Jairo (28), după o pasă greşită a lui Keita, care a pus gazdele pe un contraatac letal.

Ciprioţii a majorat diferenţa la scurt timp, dintr-o fază fixă, prin fundaşul spaniol, Goldar (31), rămas nemarcat în careu, la lovitura liberă executată de Pepe.

Până la pauză, CFR a avut o singură situaţie notabilă, un şut al lui Korenica (41).

Gazdele au mai înscris o dată, prin Jaja (45+2), după lovitura liberă a lui Tankovic, dar reuşita a fost anulată din cauza unei poziţii de ofsaid.

În debutul reprizei secunde, FC Pafos a tranşat soarta partidei, marcând al treilea gol, prin Tankovic (49), din penalty, după un fault comis de Boben la Jaja.

Echipa antrenată de Dan Petrescu nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol, ciprioţii controlând tactic jocul.

Kamara (78) a avut o situaţie notabilă, dar a fost blocat în marginea careului mic.

FC Pafos a mai avut o şansă de a înscrie, dar Leonardo Vieira a şutat puţin pe lângă vinclu (90+6).

La gazde, mijlocaşul român Vlad Dragomir a evoluat tot meciul.

FC Pafos - CFR Cluj 3-0 (2-0)
Au marcat: Jaja (28), David Goldar (31), Muamer Tankovic (49 - penalty).
Limassol, Limassol Stadium
Europa League - play-off (manşa secundă)
În tur: 0-1

FC Pafos: 1. Ivica Ivusic - 23. Derrick Luckassen, 5. David Goldar, 45. Rafael Pontelo (2. Kostas Pileas, 52) - 7. Bruno (77. Joao Correia, 72), 26. Ivan Sunjic, 88. Pepe (25. Moustapha Name, 81), 30. Vlad Dragomir - 11. Jaja (9. Leonardo Vieira, 72), 10. Jairo (căpitan; 33. Anderson, 81), 22. Muamer Tankovic. Antrenor: Juan Carlos Carcedo.
Rezerve: 83. Panagiotis Theodoulou, 93. Neofytos Michael - 34. Diogo Dalligna, 70. Marios Ilia.
CFR: 21. Mihai Popa - 19. Vasile Mogoş, 42. Matija Boben, 44. Anton Kresic, 45. Mario Camora (căpitan) - 26. Andrei Artean (7. Mohammed Kamara, 62), 18. Kader Keita (88. Damjan Djokovic, 46), 77. Panagiotis Tachtsidis (82. Alin Fica, 79) - 96. Beni Nkololo (11. Adrian Păun, 87), 9. Daniel Bîrligea, 17. Meriton Korenica (98. Louis Munteanu, 62). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve: 83. Florin Răcăşan, 89. Otto Hindrich - 3. Aly Abeid, 4. Leo Bolgado, 6. Arlind Ajeti, 13. Simao Rocha, 99. Peter Michael.

Arbitru: Craig Pawson; arbitri asistenţi: Simon Bennett, Daniel Robathan; al patrulea oficial: Darren Bond (toţi din Anglia)
Arbitru video: Andrew Madley; arbitru asistent video: Sian Massey (ambii din Anglia)
Observator UEFA pentru arbitri: Ladislav Gadosi (Slovacia); Delegat UEFA: Mark Evans (Ţara Galilor)
Cartonaşe galbene: Popa (35), Goldar (60), Tachtsidis (67), Bruno (69), Dragomir (74), Kamara (83).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel