CFR Cluj este noua campioană a României, după ce a învins-o pe FC Botoşani în deplasare. Pentru Edi Iordănescu este primul titlu de campion ca antrenor, în timp ce clujenii şi-au trecut în palmares al şaptelea trofeu şi al patrulea consecutiv.
Publicitate
CFR Cluj a câştigat al patrulea său titlu consecutiv de campioană a României, marţi seara, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare, în etapa a noua (penultima) a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
CFR şi-a trecut în palmares al şaptelea titlu de campioană, după cele din sezoanele 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020.
Totodată, este primul titlu de campion din cariera antrenorului Edward Iordănescu.
Soarta partidei de la Botoşani a fost decisă de autogolul lui Alexandru Ţigănaşu (53), fundaşul echipei gazdă deviind involuntar o minge trimisă cu capul de Andrei Burcă, la un corner.
CFR Cluj a făcut un joc solid şi a ratat mai multe ocazii mari de gol. Cristian Manea a expediat un şut de la distanţă (29), dar portarul Eduard Pap a acordat corner. Adrian Păun a şutat din marginea careului puţin pe lângă poartă (36). Pap a respins miraculos şutul din 10 metri al lui Valentin Costache (68). Ciprian Deac a trimis peste poartă din unghi (80), iar Mario Rondon a ratat incredibil cu poarta goală (90+4).
Gazdele au avut şi ele două ocazii uriaşe de gol, o bară prin Ţigănaşu (32) şi o ocazie prin sirianul Mahmoud Al-Mawas (90+3), blocat in extremis de portarul Giedrius Arlauskis.
Înaintea ultimei etape a campionatului, CFR are şase puncte în plus faţă de principala urmăritoare, FCSB, care mai are două partide de disputat. În cazul în care FCSB ar egala formaţia clujeană la puncte, CFR are avantaj, având în vedere că bucureştenii au beneficiat de rotunjirea punctajului la intrarea în play-off,, scrie Agerpres.
AFC Botoşani - FC CFR 1907 Cluj 0-1 (0-0), Stadion Municipal - Botoşani
A marcat: Alexandru Ţigănaşu (53, autogol).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) - CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) - LPF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu