CFR mai bifează un record în acest sezon. A adus în România primul chinez din istoria fotbalului românesc, la nivel de primă ligă.
Yuefeng Lu este mijlocaş central, are 21 de ani şi vine din a doua ligă chineză. Acesta va juca pentru început la echipa a doua a CFR-ului, scrie Prosport.
Yuefeng Lu nu ştie mare lucru despre fotbalul din ţara unde a ajuns să joace şi se bazează pe faptul că Petrescu este celebru şi în China, a aflat de victoria CFR-ului de la Roma, în Champions League şi de Gică Hagi.
"Sunt fericit să fiu primul jucător chinez din România şi să mă alătur clubului. O să-mi iau un profesor de limba română, ca să învăţ. Ştiu că este un foarte bun antrenor, Dan Petrescu. E foarte faimos în China, unde a luat câştigat cupa. Îl ştiu pe Hagi, pe Dan Petrescu. Este unul dintre cele mai bune cluburi din lume, care a câştigat campionate în România şi a jucat în Champions League, la Roma. Singurul cuvânt pe care îl ştiu în române este multumesc", a spus chinezul la sosirea pe aeroportul din Cluj, potrivit sursei citate.
CFR Cluj este lider în Liga 1. Echipa antrenată de Dan Petrescu se află la patru puncte distanță de FCSB, ocupanta locului secund.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News