CFR a demarat execuţia lucrărilor de reparaţie între staţiile de cale ferată Apahida şi Cluj Napoca Est, termenul de finalizare fiind 12 aprilie 2019, a anunţat, marţi, compania.
"Pe raza Sucursalei Regionale CF Cluj au început lucrările de reparaţie periodică a liniei între staţiile Apahida - Cluj Napoca Est, pe firul II, şi de modernizare a trecerii la nivel de la km 491+906. Lucrările sunt executate în regie proprie şi au termen de finalizare 12 aprilie 2019", precizează compania. Potrivit sursei citate, lucrările de reparaţii se realizează prin ciuruirea integrală a prismei de piatră spartă şi buraj mecanizat cu maşini grele de cale, în vederea refacerii omogenităţii şi elasticităţii stratului de balast, restabilirea completă a calităţilor drenante ale pietrei sparte, precum şi eliminarea materialelor uzate din componenţa căii.
Modernizarea trecerii la nivel de la km 491+906 presupune lucrări de refacere a căii fără joante, montarea de dale elastice interioare şi exterioare noi, înlocuirea traverselor de beton şi a materialului mărunt de cale deteriorate, turnarea unui strat geotextil şi ranforsat cu geogrilă, montarea unor tuburi de drenaj a apei colectate în apropierea pasajului, precum şi lucrări de protecţie a cablurilor aferente instalaţiilor feroviare.
Programul de reparaţii derulat în această perioadă de Sucursala Regională CF Cluj nu va afecta graficul de circulaţie al trenurilor de călători, lucrările fiind executate prin asigurarea condiţiilor optime de trafic în zona şantierului feroviar, pe firul I. CFR SA precizează că aceste lucrări sunt realizate din fonduri proprii ale companiei şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie, prin menţinerea vitezei la 100 km/h pentru trenurile de călători şi, implicit, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a celor două moduri de transport în zona trecerii la nivel. CFR SA este compania care administrează infrastructura feroviară publică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News