Închisă circulației feroviare în ultimii cinci ani, secțiunea Pasărea – Mogoșoaia, parte a Centurii Feroviare din București, va fi redeschisă traficului, la data de 11 septembrie.
În prezent, traficul trenurilor de marfă pe relația București – Constanța este sufocat de circulația și prioritizarea unui număr mare de trenuri de călători.
Reprezentanții CFR SA au investit în redeschiderea secțiunii Pasărea – Mogoșoaia care facilitează circulația atât a trenurilor de marfă cât și a celor de pasageri pe relația București Nord – Chitila – Mogoșoaia – Voluntari – Pasărea -Fundulea – Constanța, informează clubferoviar.ro.
Astfel, trenurile cu destinația Chitila nu vor mai tranzita Bucureștiul ci, în schimb, vor utiliza Centura Feroviară a București-ului lucru care va fluidiza circulația în zonă.
Redeschiderea tronsonului crește capacitatea de transport cu 30 de trenuri pe zi
Odată cu redeschiderea acestei secțiuni capacitatea de transport feroviar în zonă ar crește cu peste 30 de trenuri pe zi, iar acest lucru ar aduce CFR SA, administratorul național de infrastructură feroviară, un venit suplimentar, anual, de peste 3 milioane de euro , prin încasarea taxei de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI).
Redeschiderea secțiunii Pasărea – Mogoșoaia va descongestiona atât traficul trenurilor de pasageri cât și cel al trenurilor de marfă, cele care circulă către și dinspre Constanța.
Lucrările de reparație și înlocuire a traverselor pe secțiunea menționată au fost executate de către compania Wiebe România și au durat mai puțin de 30 de zile.
Acest proiect a fost susținut atât de către Ministerul Transporturilor cât și de către Primăria Municipiului București, iar cei doi reprezentanți oficiali ai instituțiilor, ministrul Răzvan Cuc și, respectiv, Primarul Gabriela Firea, speră ca prin această soluție să reducă numărul de accidente în zona podului Băneasa.
Tranzitul trenurilor către cel mai important port maritim al României, portul Constanța, este în general extrem de afectat, în perioada de vară, de numărul mare de trenuri de pasageri care circulă înspre și dinspre Constanța.
Tronsonul București Nord-Constanța, în lungime de 225 km, face parte din Coridorul IV Paneuropean, cel care pe teritoriul României parcurge relația Curtici – Constanța (ramura nordică) și Arad – Calafat (ramura sudică).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu