Iată zece lucruri mai puţin ştiute despre încoronarea regilor britanici, prezentate de Casa Regală a Marii Britanii.
1. Regele Charles al III-lea va fi încoronat pe 6 mai 2023 la Westminster Abbey, alături de Regina-Consort Camilla. Este prima încoronare care are loc în luna mai, din 1601 încoace.
2. Westminster Abbey este locaţia unde au avut loc toate încoronările, de la 1066 până acum. Înainte ca Abaţia să fie construite, încoronările aveau loc oriunde se putea.
3. Regele Charles al III-lea va fi al 40-lea suveran care va fi încoronat la Westminster Abbey.
4. Pentru prima dată din 1937 până acum, încoronarea Regelui Charles va include şi încoronarea unei regine-consort. Regina Elizabeta, soţia regelui George al VI-lea, a fost ultima regină-consort încoronată.
5. Cea mai timpurie încoronare a unui monarh britanic înregistrată până la ultimul detaliu este cea a regelui Anglo-Saxon Edgar, care a avut loc în Bath, în 953. Cel mai tânăr monarh britanic din istorie a fost Maria, regina Scoţiei, care a urcat pe tron la doar 6 zile după naştere, în 1542.
6. Forma actuală de încoronare datează din 1902, când a fost încoronat regele Eduard al VII-lea. Această procedură constă într-o procesiune de la palatul Buckingham până la Westminster Abbey, o procesiune în interiorul abaţiei, Recunoaşterea, Ungerea cu Mir, Jurământul de Încoronare, Omagiul şi, în final, încă o procesiune de la Abaţie la Palat.
7. Timp de sute de ani, monarhul obişnuia să doarmă două nopţi în Turnul Londrei, înaintea încoronării. În ziua dinaintea încoronării, monarhul mergea în procesiune prin Londra până la Westminster. Ultimul monarh care a trecut prin asta a fost Charles al II-lea, în 1661.
8. Jurământul de Încoronare şi Jurământul Declaraţiei de Ascensiune sunt singurele momente ale ceremoniei obligatorii prin lege.
9. Încoronarea va include 12 seturi muzicale, printre care un imn de încoronare, de Andrew Lloyd Webber, Marşul Încoronării, de Patrick Doyle, dar şi alte lucrări muzicale aparţinând lui Ian Farrington, Sarah Class, Nigel Hess, Paul mealor, Tarik O'Regan, Roxanna Panufnik, Shirley J. Thompson, Judith Weir, Roderick Williams şi Debbie Wiseman.
10. Regele va fi încoronat pe scaunul Sfântului Eduard, făcut în 1300 pentru Eduard I şi folosit la fiecare încoronare de atunci. Scaunul este ţinut în permanenţă la Westminster Abbey. De asemenea, coroana Sfântului Eduard, realizată în 1661, va fi pusă pe capul Regelui Charles în timpul încoronării. Cântăreşte aproximativ 2,2 kilograme şi este făcută din aur masiv. Coroana Sfântului Eduard a fost folosită în toate încoronările regilor britanici, începând cu Regele Charles al II-lea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News