Check list-ul din sala de operații, mai complicat ca în cabina unui avion. Vezi ce trebuie să verifice chirurgul ca să nu greșească

Alegeri prezidentiale 2024

Când intră în sala de operație, pacienții ar trebui să fie siguri că se află pe mâini bune. Ar trebui să fie calmi și să aibă încredere în medicul care îi va supraveghea atât înainte, dar și după intervenția chirurgicală. Pentru toate aceste lucruri este nevoie de multă atenție și rigurozitate. Mai precis, o echipă operatorie trebuie să verifice o listă de aspecte pe care o vom prezenta în rândurile care urmează.

Există multe studii care au demonstrat că această listă este foarte utilă pentru că a redus drastic numărul incidentelor și accidentelor legate de intervențiile chirurgicale. În curând va fi aplicată și în România, la fel ca în multe alte țări din Uniunea Europeană.

Cadrele medicale trebuie să verifice dacă totul este sub control și înainte, dar și după intervenția chirurgicală.

Ce trebuie făcut înaintea anesteziei

Pacientul trebuie să prezinte datele personale, să își dea consimțământul asupra intervenției chirurgicale care urmează, să specifice zona anatomică unde urmează să se facă procedura. De asemenea, trebuie să se verifice dacă pacientul are vreo alergie sau dacă are dificultăți respiratorii.

Următoarea etapă constă în verificarea echipamentelor de către medicul anestezist prezent.

Coordonatorul listei confirmă faptul că pulsoximetrul este funcţional şi conectat corect pe pacient înaintea inducţiei anesteziei. Medicii vor avea grijă să afle dacă în cazul unui anumit pacient există risc de hemoragie. Şocul hipovolemic în caz de hemoragie ˃ 500 ml (7 ml/kg copii) reprezintă un risc major în cazul oamenilor asupra cărora se efectuează proceduri chirurgicale.

 Înainte de incizia propriu zisă

Înainte de operația chirurgicală, fiecare membru al echipei trebuie să-și precizeze rolul și numele. După aceea, chirurgul, personalul de anestezie și asistență trebuie să confirme numele pacientului, zona anatomică, dar și procedura chirurgicală.

Este foarte important să se anticipeze evenimentele critice care pot apărea. Echipa de anestezie trebuie să răspundă la întrebarea <<Există motive de îngrijorare referitoare la pacient?>>, iar asistentele sunt obligate să aibă grijă ca sterilizarea să fie făcută și să nu existe probleme cu echipamentele medicale. În plus, se verifică dacă a fost efectuată profilaxia cu antiobiotice în ultimele 60 de minute.

Un alt punct important este afişarea imagisticii medicale. Aceasta este esenţială în asigurarea planificării şi desfăşurării procedurilor chirurgicale. Înaintea inciziei, coordonatorul listei de verificare trebuie să întrebe medicul chirurg dacă imagistica medicală este necesară pe parcursul desfăşurării procedurii. În acest caz, coordonatorul trebuie să confirme verbal că imagistica medicală se află în blocul operator şi va fi afişată în timpul desfăşurării procedurii chirurgicale.

După ce se parcurg aceste etape, operația poate să înceapă.

Ce se întâmplă după intervenția chirurgicală

Înainte ca pacientul să părăsească sala de operație, asistenta medicală trebuie să confirme verbal echipei medicale numele procedurii chirurgicale. De asemenea, se verifică numărul instrumentelor, bureților și acelor. Asistenta medicală are obligația să identifice eventualele probleme tehnice cu privire la echipamentele medicale.

La final, chirurgul, echipa de anestezie şi asistenta reconfirmă principalele motive de îngrijorare referitoare la tratamentul şi recuperarea pacientului.

Dacă vor fi îndeplinite toate aceste puncte, cu siguranță numărul tragediilor ar putea fi redus considerabil. Rămâne de văzut cât de repede va fi aplicată lista de verificat și în România.

Iată cum arată lista de verificare:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel