Nutriționistul Cristian Mărgărit a vorbit în cadrul News Pass de la B1TV despre cantitățile mari de nitrați din pepeni.
În mediul virtual au apărut mai multe polemici legate de cantitățile de nitriți și nitrați din legume, în mod special din pepeni. Chef-ul Adi Hădean, potrivit B1TV, ar fi găsit de 30 de ori mai mulți nitrați într-un pepene. Acesta susține că a fost afectat la nivel digestiv din cauza prezenței ridicate a acestor compuși, însă nutriționistul Cristian Mărgărit a venit cu explicații.
"Disconfortul nu este cauzat de pepenele în sine sau de nitrați, decât în cazuri foarte rare. Avem, cel mai probabil, alte afecțiuni precum gastrita, pe care nu le tratăm. Trebuie să facem o diferență între nitrații care, cel puțin în legume sau fructe provin din îngrășăminte bazate pe azot sau din apa care se folosește și nu sunt periculoși și nitriții, cei din mezeluri, care sunt cu totul o altă discuție.
Pepenele, în mod normal, are undeva la 30 de miligrame de nitrați pe suta de grame. În schimb, dacă luăm ca exemplu sfecla sau spanacul, au de zeci de ori mai mulți nitrați în mod natural. Așadar, nu nitrații din pepeni sunt problema. Am văzut că sunt oameni care testează cu tot felul de aparate.
Acești nitrați din legume au beneficii pentru sănătate, funcționează ca stimulatori ai oxidului nitric și sunt vaso-dilatatori. În schimb, în situația în care nitriții din mezeluri sunt încălziți și intră în reacție cu aminele, formează nitrozamine care sunt cancerigene și ne dau probleme de sănătate.
Așadar, nitrații pot cauza probleme doar bebelușilor sau persoanelor foarte sensibile, consumați doar în cantități foarte mari. Altfel, nitrații din legume și fructe nu sunt periculoși, din contră, au efecte benefice. Pesticidele, pe de altă parte, pot fi periculoase, în special pe termen mediu și lung", a spus nutriționistul Cristian Mărgărit.
Nitriții și nitrații sunt compuși chimici care conțin azot și oxigen și sunt frecvent întâlniți în alimentație, agricultură și în procesele biologice. Deși sunt asemănători, există diferențe semnificative între cei doi.
Formați dintr-un atom de azot legat de trei atomi de oxigen, nitrații sunt mai stabili decât nitriții și se găsesc în mod natural în sol, unde sunt absorbite de plante ca sursă de azot. Deși relativ inofensivi în doze mici, aceștia pot fi convertiți în nitriți în organism, ceea ce poate duce la probleme de sănătate dacă sunt consumați în cantități mari.
Nitriții conțin un atom de azot legat de doi atomi de oxigen. Aceștia sunt mai puțin stabili decât nitrații și pot fi transformați în nitrați prin oxidare. Pot fi mai periculoși pentru sănătate, deoarece în condiții acide, cum ar fi în stomac, pot forma compuși numiți nitrozamine, care sunt potențial cancerigeni. De asemenea, nitriții pot provoca methemoglobinemie, o afecțiune în care capacitatea sângelui de a transporta oxigenul este redusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu