Marți, 8 octombrie, Chefi la cuțite a fost lider detașat de piață cu aproape 2,2 milioane de români, la nivel național, ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 20:49.
Cel mai iubit show culinar a înregistrat un record de audiență, cu cele mai mari cifre de la lansarea sezonului 7. Telespectatorii Antena 1 au avut parte de o nouă ediție savuroasă și de o nouă victorie pentru Florin Dumitrescu, ce și-a adăugat aseară pe tabelă cel de-al doilea avantaj. Așa se face că și marți seară, Chefi la cuțite s-a clasat ca lider detașat de audiență pe publicul comercial și la orașe.
În intervalul orar 19.59-23.34, chefii au fost prima alegere a românilor, cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 8,9 puncte de rating și 28,2% cota de piață, în timp ce pe locul secund se clasa Pro Tv cu 7 puncte de rating și 22,1 % cota de piață. La orașe emisiunea de la Antena 1 a condus cu 8,4 puncte de rating și 20,7 % cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 6,4 puncte de rating și 15,8 procente din cota de piață.
Lupta amuletelor de marți seară i-a provocat pe chefi să gătească cu trei ingrediente (morcov, ou și iaurt), pentru o miză importantă: posibilitatea de a anula o amuletă câștigată de unul dintre ceilalți doi chefi. Jurata specială, Simona Pope, laureată cu aur si argint la Cupa Mondială de Gastronomie din Luxembourg, pentru creațiile ei din pastă de zahăr, a jurizat în premieră preparatele celor trei maeștri Chefi la cuțite și a făcut o alegere previzibilă. Desertul lui chef Dumitrescu a fost cel care i-a cucerit papilele gustative, motiv pentru care juratul a adjudecat aseară cel de-al doilea avantaj în acest sezon.
De cateva sezoane, amuletele fac subiectul unor momente fierbinţi și îi îndeamnă pe chefi la lupte culinare "la cuțite", iar clasamentul joacă, în continuare, un rol foarte important. În acest moment, chefii Bontea și Scărlătescu se află în pe primul loc pe tabelă cu patru amulete adjudecate, fiind urmați de chef Dumitrescu, jurat ce are doar două amulete. În vreme ce Sorin Bontea va avea posibilitatea de a-i oferi unui concurent imunitate la duel, de a bloca un ingredient principal echipelor adverse, de a-i bloca pe colegii săi de jurizare printr-un "freeze" de 15 minute și a le oferi bucătarilor săi posibilitatea să gătească 15 minute în plus, Cătălin Scărlătescu va putea să anuleze orice altă amuletă folosită împotriva sa, va putea să folosească, de două ori, un "freeze" de zece minute unei echipe adverse, chiar în timpul sesiunii de gătit și să schimbe un concurent din echipa sa, cu unul din echipele adverse. Florin Dumitrescu a adjudecat amuleta ce îi va oferi posibilitatea de a gusta și a-și folosi mâinile pe tot parcursul unui battle, dar și avantajul de a anula orice altă amuletă folosită împotriva sa.
Cel mai iubit show culinar continuă și săptămâna viitoare la Antena 1, cu alte două ediții noi din sezonul 7, în etapa jurizărilor pe nevăzute: luni și marți, de la 20:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News