Pe lângă surprizele audițiilor pe nevăzute, cea de-a treia ediție din sezonul 7 Chefi la cuțite, le rezervă chefilor o probă de gătit cu o miză foarte importantă, dar cu o provocare în ceea ce privește ingredientele impuse. Luni seară, de la 20:00, pe Antena 1, chefii vor fi luați prin surprindere de Gina Pistol, care vrea cu tot dinadinsul ca lupta pentru amuletă să fie un test al creativității culinare: ”Gina, te voi obliga să mânânci ce gătim noi!”, va spune chef Scărlătescu.
Pe lângă carne și hrean, cei trei maeștri ai gastronomiei vor primi și un al treilea ingredient surpriză, care le va da toate planurile peste cap: "Cum să gătești cu așa ceva?!", va spune chef Dumitrescu, total contrariat. Dar pentru că juratul special al serii de luni este Orlando Zaharia, un profesionist desăvârșit dar și un bun prieten al chefilor, cei trei își vor da toată silința să realizeze farfurii impecabile.
Chiar dacă "soldații" se aleg în Bootcamp, armele chefilor se aleg acum, iar fiecare probă de amuletă și fiecare câștig poate cântări în ceea ce privește deznodământul acestui sezon. Până acum, chefii Bontea și Scărlătescu au adjudecat fiecare câte o amuletă, iar seara de luni vine cu șansa unei revanșe pentru chef Dumitrescu. Dar pentru că orgoliile încep deja să se inflameze, iar jurații show-ului nu renunță la tachinări, propunerea lui chef Scărlătescu pentru chef Bontea, de a-l "încurca" pe bunul lor prieten în lupta de luni vine cu un răspuns foarte tăios: "Să îi pun lui Florin sare în mâncare? Ție chiar nu ți-aș pune, pentru că s-ar putea să îi dau gust!", glumește Sorin Bontea.
Cum va decurge competiția dintre chefi, ce farfurii vor pregăti aceștia și ce preparat va încânta papilele gustative ale juratului special, Orlando Zaharia, telespectatorii Antena 1 pot urmări luni seară, de la 20:00, într-o nouă ediție a celui mai iubit show culinar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News