Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se află la masa jurizării "Chefi la cuțite" pentru un nou sezon al celui mai iubit show culinar, ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1.
Banda misterioasă le-a dat ocazia să încerce până în acest moment cele mai inventive, bizare, sau delicioase preparate, iar sezonul cu numărul șase nu vine mai prejos. Creativitatea concurenților va fi pusă față în față cu un juriu obiectiv și dur, tocmai de aceea unii dintre candidați au făcut alegeri culinare aparte, pentru a se asigura că apariția lor va fi una memorabilă.
Astfel, în cel de-al șaselea sezon, telespectatorii vor afla și mai multe secrete culinare, sau pașii prin care pot obține o serie de rețete atipice. Dacă o studentă le va propune chefilor un preparat egiptean, "porumbel umplut cu orez", un arhitect este convins că va face impresie cu „rocoto la cuptor", un ardei cu o iuțime de trei ori mai puternică decât cunoscutul jalapeño mexican. Nici „înghețata de mici", sau „sarmalele vietnameze" nu vor lipsi de sub cloșurile misterioase, dar lista preparatelor ce vor surprinde cu adevărat trioul imbatabil nu se încheie aici.
Cea mai mare frică a chefilor, rețetele vegane și vegetariene, își vor face și ele apariția, desprinse din gastronomia indiană sau turcească. Astfel, telespectatorii vor putea afla cum pot găti o tartă franțuzească cu un blat sănătos din multicereale și ce ingrediente pot folosi pentru a realiza rețete ideale și în perioada de post. O nutriționistă ce adoptă stilul de viață vegan va încerca să facă impresie cu o tocăniță ce conține un ingredient interesant, un fruct asiatic rar, ce nu s-a mai aflat până acum sub cloșuri: jackfruitul.
Ce părere vor avea chefii despre această farfurie exotică și cum vor juriza preparatul neobișnuit, cei din fața micilor ecrane vor vedea în noul sezon "Chefi la cuțite", ce va avea premiera pe 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News