Chelsea s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Chelsea a învins-o pe RB Salzburg cu scorul de 2-1, marţi seara, în deplasare, în penultima etapă din Grupa E a competiţiei. Croatul Mateo Kovacic (23) a deschis scorul pentru londonezi, dar campioana Austriei a egalat imediat după pauză, prin Junior Adamu (49).
Echipa pregătită de Graham Potter s-a impus prin golul germanului Kai Havertz (64). Sevilla a obţinut prima sa victorie din Grupa G, 3-0 cu FC Copenhaga, prin golurile marcate de Youssef En-Nesyri (61), Isco (88) şi Gonzalo Montiel (90+2).
Andaluzii rămân în cursă pentru calificarea în optimi după acest succes. Danezii, care au avut două bare, prin William Clem şi Kevin Diks, au încheiat meciul în zece oameni, după eliminarea lui David Hociolava (90+5). FC Copenhaga va încheia ultima după acest eşec.
Antrenorii trebuie să fie 'reci şi calculaţi', a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, reputatul tehnician spaniol Unai Emery, care s-a despărţit de Villarreal şi a preluat echipa engleză de fotbal Aston Villa, scrie ziarul AS.
'Noi, antrenorii, suntem profesionişti şi trebuie să fim reci şi calculaţi, trebuie să fim conştienţi că există oameni care ne iubesc şi oameni care nu ne iubesc, aşa că trebuie să luam deciziile cu fermitate şi mai ales cu respect. Nu ştiu dacă este aşa pentru toată lumea, dar pentru mine, am încercat să fie astfel', a afirmat Emery.
Plecarea la Aston Villa este 'o provocare diferită şi una pe care cred că ar trebui să o accept, şi de aceea am făcut-o', a spus Emery.
El a explicat de ce a renunţat la Villarreal după ce în urmă cu un an nu a dat curs ofertei altei echipe engleze, Newcastle United: 'Sunt momente diferite şi oportunităţi diferite, anul trecut am considerat că nu este cazul, iar acum că este, însă mereu din punct de vedere profesional'. Tehnicianul, care a câştigat de patru ori Europa League, a fost numit la cârma lui Aston Villa după ce şi-a reziliat contractul cu Villarreal, au anunţat, luni seara, cele două cluburi.
Gruparea engleză a indicat că Emery va prelua funcţia de la 1 noiembrie, după ce vor fi efectuate formalităţile legate de permisul său de muncă. Emery, care le-a mai pregătit, printre altele, pe Sevilla FC, Paris Saint-Germain şi Arsenal, o antrena pe Villarreal din sezonul 2020-21. La Aston Villa, antrenorul spaniol îi urmează lui Steven Gerrard, demis după înfrângerea de joi cu Fulham (0-3), în etapa a 12-a a campionatului. În dificultate de la începutul sezonului, formaţia din Birmingham ocupă doar locul 14 în Premier League.
Emery se desparte de Villarreal, ocupanta locului şapte în Primera Divison, cu o victorie, 2-1 cu Almeria, duminică, în etapa a 11-a. Emery, care pe 3 noiembrie va împlini 51 de ani, a câştigat ediţia 2020-2021 a Europa League cu Villarreal, primul trofeu din istoria clubului, iar în sezonul trecut a dus Submarinul galben până în semifinalele Ligii Campionilor, ibericii fiind eliminaţi de Liverpool.
El a cucerit primele trei trofee în Europa League cu Sevilla (2014, 2015 şi 2016) şi a pierdut o finală î această competiţie cu Arsenal, în 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu