Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, dă statul în judecată.
Avocatul lui Cătălin Cherecheș anunţă că a depus deja o cerere la CEDO pentru că i s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil fostului primar din Baia Mare. "Cererea este deja înregistrată la CEDO. Există deja înregistrată o cauză - "Cherecheș contra României" - la CEDO. Va fi prezentată în curând public, este o chestiune doar de câteva zile", a spus acesta.
Ce le-ar fi spus Cherecheș judecătorilor de la Curtea Supremă
"Doamnă preşedinte, sunt condamnat definitiv, nu există grabă în soluţionarea cauzei. Vă rog cu tot respectul, vreau să beneficiez de judecata unei alte instanțe care să fie compatibilă. Am toată încrederea că îmi veţi acorda această şansă", ar fi spus Cătălin Cherecheș, în urmă cu doar câteva minute, în fața judecătorilor, potrivit Digi 24.
Este prima oară când vorbeşte în fața judecătorilor români, după extrădarea sa din Germania, care a avut loc acum câteva zile. A fost audiat prin video-conferință, din Penitenciarul Rahova.
Reamintim că fostul primar şi avocaţii săi încearcă să mute procesul, calea extraordinară de atac prin care contestă condamnarea la 5 ani de închisoare la o altă curte de apel din România. În prezent, aceasta se judecă la Curtea de Apel Cluj, aceeaşi instanţă care, de altfel, a şi decis condamnarea definitivă, în luna noiembrie a anului trecut.
Principalul motiv invocat este că unul dintre judecătorii care a decis condamnarea şi care lucrează în continuare la Curtea de Apel din Cluj este implicat şi în dosarul socrilor lui Cătălin Cherecheș, judecaţi în prezent pentru că ar fi încercat să îi cumpere acestuia achitarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News