Află ce declarații a făcut ministrul Justiției, Alina Gorghiu, despre faptul că fostul primar Cătălin Cherecheș va fi extrădat în România.
„Ieri, după cum știți, am primit vestea bună, ni s-a comunicat oficial că va fi predat fugarul Cătălin Chereceș. S-a decis această predare în termenul prevăzut de convenția-cadru în mai puțin de patru luni. Avem această predare tot în cadrul deciziei-cadru JAI, referitoare la mandatul european de arestare, care spune că în maxim 10 zile de la hotărârea de predare, adică vom avea până la sfârșitul lunii fugarul în penitenciarele din România. E o problemă de puține zile până când un alt fugar, de data aceasta cu nume sonor, va reveni, va fi predat și va fi încarcerat în pușcăria românească. E un curs firesc. Organele competente, Poliția Română va discuta cu Parchetul de la Munchen, vor stabili termenii predării, când, unde, cum și imediat ce vom stabili aceste detalii și va fi adus în țară, vă voi face cunoscute toate detaliile.
Foto: Inquam Photos / Paul Ursachi
Legea prevede această procedură, o escortă din partea Poliției Române va călători la locul la care este deținut Cătălin Cherecheș în baza înțelegerii cu autoritățile din Germania, cărora, încă o dată, vă rog să-mi permiteți să le mulțumesc pentru cooperarea judiciară în materie penală exemplară. Vor prelua de acolo fugarul și-l vor aduce în condițiile pe care le stabilim în România. ANP-ul va prelua fugarul și îl va încarcera pentru ispășirea pedepsei”, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Reamintim că fostul primar Cătălin Cherecheș a invocat că nu sunt condiții în penitenciarele din România în momentul în care s-a cerut predarea lui autorităților din țară.
„Nu s-a pus problema nici măcar o secundă să nu comunicăm deschis cu autoritățile din Germania despre condițiile pe care le va avea Cătălin Cherecheș în România. De altfel, în cazul fiecărui fugar pentru care autoritățile din străinătate, că e Germania, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, nu contează ce stat, ne solicită detalii despre condițiile din penitenciare le punem la dispoziție imediat. Am făcut declarații de presă, conferințe de presă în care am informat despre stadiul investițiilor în sistemul penitenciar și, slavă cerului, după 20 și de ani în România, la sfârșitul anului trecut, în decembrie, am avut bucuria să semnez două contracte pentru a începe construirea celor două noi penitenciare, unu la Prahova, unu la Buzău, două penitenciare noi, unu de maximă siguranță, unu cu regim semi-deschis și deschis și, de asemenea, am reușit în ultimii 2 ani să modernizăm peste 2500 de locuri de detenție.
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Anul acesta și anul viitor avem încă câteva mii de locuri de detenție în vizor pentru a fi modernizate. Deci, nu se pune problema să nu ne conformăm standardelor europene atunci când vine vorba de condiții de detenție. De altfel, toți fugarii pe care îi întoarcem, să știți că aproximativ toți invocă condițiile din penitenciare, în schimb, în urma corespondenței pe care Ministerul Justiției, prin intermediul ANP, o face cu autoritățile străine, de fiecare dată aceștia ne sunt predați. Este o legendă că statul român nu îndeplinește standardele europene în materie de condiții de detenție, de aceea autoritățile din Europa și din restul lumii ne trimit înapoi fugarii, pentru că știu că ne vom onora aceste obligații privitoare la standardele din locul de detenție”, a conchis ministrul Justiției, în direct la B1 TV.
Cătălin Cherecheș a fugit din România în urmă cu patru luni cu buletinul vărului său, înainte să își afle sentința. El a fost depistat și reținut de polițiști în gara din Augsburg. Trebuie să execute o pedeapsă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News