Chesnoiu: Analizele făcute nu ne situează în zona de risc, din punct de vedere alimentar

Foto: Facebook Adrian Ionuț Chesnoiu
Foto: Facebook Adrian Ionuț Chesnoiu

Analizele făcute nu ne situează în zona de risc, din punct de vedere alimentar, a spus Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Publicitate

„Atunci când Banca Mondială sau forurile internaționale evaluează situația, o fac la nivel global și se referă la anumite state care, din păcate, nu-și pot asigura din producție internă sau se află pe continente unde circulația produselor agroalimentare este îngreunată și este afectată de impactul războiului din Ucraina. România nu este într-o astfel de situație, noi stăm bine la nivelul stocurilor interne până la noua recoltă, dacă ne referim la cereale, iar sistemele de aprovizionare la nivelul UE funcționează fără perturbări majore, deci lucrurile acestea nu se referă la țara noastră”, a spus Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, la finalul ședinței de Guvern de joi.

„Avem analize permanente la Ministerul Agriculturii să vedem în ce stadiu suntem cu gradul culturilor de toamnă, și suntem bine, peste 98% din culturile însămânțate se află într-o stare de vegetație normală. (...) Au venit aceste ploi în aprilie, care au dat o vigoare aparte culturilor agricole”, a adăugat Adrian Chesnoiu.

„Analizele pe care le facem nu ne situează în zona de risc din punct de vedere alimentar”, a conchis ministrul Agriculturii.

Inspectorii ANSVSA au controlat 324 de unități de alimentație publică și două supermarketuri

Inspectorii ANSVSA au controlat, pe 19 aprilie, 326 de unități, dintre care 324 de unități de alimentație publică și două unități tip supermarket/hipermarket, în vederea asigurării condițiilor de igienă în care sunt recepționate, depozitate, preparate și valorificate diverse sortimente de produse.

În urma controalelor, au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 725.800 de lei. A fost confiscată cantitatea de 210 kg de produse de origine animală.

Principalele neconformități constatate și sancționate au fost: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate/neautorizate/neînregistrate sanitar-veterinar și fără respectarea condițiilor de igienă; nerespectarea normelor privind condițiile de depozitare, etichetare, ambalare și manipulare a produselor alimentare; nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și de valorificare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite; încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind demonstrarea trasabilităţii produselor şi lipsa programelor de autocontrol în cadrul unităţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel