Chestionar online privind reglementarea domeniilor ".ro", publicat de Ministerul Comunicațiilor

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) a lansat în consultare publică reglementarea Domeniului de Nivel Superior ".ro", în prima fază cei interesați de această temă urmând să completeze online un chestionar dedicat, cu dată limită pentru a răspunde la întrebări 28 februarie 2017, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Dezbaterea va cuprinde atât principiile de reglementare, cât și proiectul de lege, înainte ca acesta să fie prezentat Guvernului în formă finală. În plus, prin chestionarul intitulat "Principiile de reglementare a domeniilor .ro", ministerul de resort urmărește să obțină punctele de vedere ale celor interesați de reglementarea Domeniului de Nivel Superior ".ro".

Calendarul consultării publice debutează cu publicarea online, pe site-ul MCSI, a chestionarului referitor la principiile ce vor sta la baza reglementării. Răspunsurile la întrebări și orice alt punct de vedere vor putea fi transmise până la data de 28 februarie 2017.

Ulterior, în intervalul 1 martie — 30 iunie 2017, un grup inter-instituțional va redacta proiectul de lege, pornind de la punctele de vedere primite, iar în 31 martie MCSI va organiza o întâlnire la sediul ministerului pentru a consulta părțile interesate cu privire la elaborarea proiectului de lege privind reglementarea Domeniului de Nivel Superior ".ro".

În luna iulie, ministerul va publica spre consultare proiectul de lege, pentru cel puțin 30 de zile, timp în care instituția va organiza cel puțin o dezbatere pe marginea acestuia.

În toamna acestui an, în luna septembrie, ca urmare a procesului de consultare publică, Ministerul Comunicațiilor va prezenta forma finală a proiectului de lege în ședință de Guvern.

Ce secțiuni acoperă chestionarul

"Chestionarul este organizat în 3 secțiuni, fiecare acoperind una dintre temele majore de dezbatere: valabilitatea înregistrării domeniului, gestionarea Domeniului de Nivel Superior '.ro' și stabilirea prețului pentru domenii. Pentru a putea înțelege și contribui la principiile care vor sta la baza legii privind reglementarea Domeniului de Nivel Superior '.ro', considerăm utilă documentația la care se face referire în rândurile de mai jos", se precizează Ministerul Comunicațiilor.

Instituția menționa, totodată, că "prin scrisoarea deschisă adresată ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, înregistrată cu nr. 505/25.01.2017 la Cabinetul Ministrului, un număr de 16 parteneri RoTLD au solicitat organizarea de consultări publice privind introducerea tarifului anual de mentenanță pentru domeniile ".ro".

Decizia de a introduce un tarif de achiziționare, precum și un tarif de mentenanță anuală pentru domeniile ".ro", începând cu data de 1 iulie 2017, a aparținut Institutului Național de Cercetare în Informatică (ICI), gestionarul departamentului RoTLD, serviciul de administrare de domenii .ro.

Conform datelor oficiale, numărul total de domenii '.ro' înregistrate în România este, la ora actuală, de aproximativ 901.130, din care 44% sunt neutilizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel