Chiar și o singură picătură de alcool reduce dimensiunea creierului, conform unui studiu

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Până și o singură picătură de alcool reduce dimensiunea creierului, deteriorându-l mai mult decât orice alt produs, au descoperit oamenii de știință de la Universitatea din Oxford.

Cercetarea a fost făcută pe mai mult de 25.000 de persoane din Marea Britanie, scrie Mediafax. Practic, cu cât consumul de alcool este mai mare, cu atât volumul creierului se reduce: cu cât bei mai mult, cu atât pierzi mai mult abilitățile cognitive, precizează La Stampa.

„Nu există un prag pentru daunele cauzate de consumul de alcool. Întregul creier pare să fie afectat, nu doar unele zone specifice, după cum se credea anterior", a declarat pentru „Guardian” Anya Topiwala, lider de cercetare la Universitatea Oxford.

Analiza oamenilor de știință  

Oamenii de știință au analizat datele de la 25.378 de pacienți comparând vârsta, sexul, educația, consumul de alcool și dimensiunea creierului. Densitatea materiei cenușii a scăzut odată cu creșterea consumului săptămânal de alcool, ducând la reduceri ale volumului creierului cu până la 0,8%. Pare un procent foarte scăzut, dar este de patru ori mai mare decât cel provocat de alți factori de risc, cum ar fi fumatul.

Alcoolul afectează integritatea „substanței albe” care conține fibre nervoase și contribuie la apariția unor boli precum demența și Alzheimer chiar și atunci când este consumat în cantități mici.

Clasele sociale înstărite beau cu măsură   

Potrivit cercetătorilor de la Oxford, oamenii care beau cu măsură aparțin claselor sociale înstărite și educate: dacă par mai sănătoși este pentru că, în general, trăiesc mai bine, nu pentru că beau puțin. Studiile care au susținut ideea potrivit căreia consumul de vin este mai bun decât consumul de bere sau alt alcool ar trebui revizuite: tipul de băutură nu are nicio diferență în ceea ce privește leziunile cerebrale.

Cu doar cinci ani în urmă, autoritățile sanitare britanice sugerau să nu depășească 14 unități de alcool pe săptămână, adică 14 pahare mici cu vin sau tot atâtea cu bere.

În cazul în care rezultatele Oxford sunt confirmate, toate datele de până acum vor trebui revizuite. Dar puburile din Marea Britanie tocmai s-au redeschis, iar managerii nu vor să audă de vești proaste.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel