Chichirău, PROTEST în Senat: Șerban Nicolae a fost foarte deranjat

Cosette Chichirău, deputat USR, a protestat luni în Senat, alături de colegii săi, împotriva legii grațierii.

"PROTEST USR împotriva legii grațierii. Luni a fost introdusă pe ordinea de zi a Senatului legea grațierii. Această lege trebuie respinsă, indiferent că este forma guvernului sau forma din comisii, pentru că nu rezolvă problema pe care pretinde că o rezolvă, și anume aglomerarea penitenciarelor, ci încearcă prin toate metodele posibile să-i scape pe politicienii corupți de pedeapsă. În forma actuală, legea și-a pierdut aproape total obiectul: numărul de femei însărcinate și de persoane peste 60 de ani care ar beneficia de această grațiere este ZERO.

Am cerut Senatului să respingă legea. La ora 16:00 am mers în plen cu pancarte ca să transmitem un mesaj clar: România are nevoie de o clasă politică serioasă, care se ocupă de problemele țării, nu de propriile interese. Am fost dați afară din sala de plen, așa că ne-am dus la balcon.

Șerban Nicolae a fost foarte deranjat de prezența useriștilor și a mea în special. Deși n-am scos niciun sunet, i s-a părut că nu se poate dezbate cu noi în aceeași cameră și a zis: "Să facem o discuție rațională, parlamentară, fără perturbări și fără Chichirăi."

Legea a fost întoarsă în comisie. Forma care va intra săptămâna viitoare va fi mult mai periculoasă: în forma înaintată de Guvern, sunt grațiate infracțiunile electorale și condamnările cu suspendare. Cadou pentru Dragnea și prietenii lui. De aceea, protestul este esențial, atât cel civic cât și cel parlamentar", a spus Cosette Chichirău.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel