Chile a câștigat Copa America, după ce a învins Argentina în finală, la penalty-uri

Chile a câştigat Copa America pentru prima dată în istoria de 99 de ani a competiției, după o finala dramatică jucată împotriva Argentinei și decisă în urma loviturilor de departajare, scor 4-1.

Publicitate

La capătul celor 90 de minute regulamentare de joc, scorul a fost 0-0, în ciuda numeroaselor ocazii de gol irosite de fotbaliștii celor două finaliste.

Vidal a ratat prima ocazie a meciului: a profitat de o respingere greşită a lui Demichelis, dar şutul său din voleu a fost respins de Romero. Aguero a replicat, dar lovitura sa de cap la colţul scurt nu l-a surprins pe Claudio Bravo.

Antrenorul Argentinei, Gerardo Martino, a întâmpinat prima problemă în minutul 29, când a fost nevoit să îl scoată de pe teren pe Di Maria, care a acuzat probleme musculare. Cel care l-a înlocuit, Lavezzi, a semnat şi ultima ocazie a primei reprize: a şutat în forţă din careu, dar Bravo a fost din nou la post.

Finalul primelor 90 de minute a fost unul încins: Alexis a reluat din voleu puţin pe lângă poartă, în minutul 82, iar Higuain a trimis în plasa laterală la ultima fază a timpului regulamentar.

Vezi și: Arturo Vidal, arestat în Chile după ce a condus băut și a făcut accident de mașină - FOTO

În prelungiri, singura mare ocazie i-a aparţinut lui Alexis, care nu a profitat de o greşeală mare a lui Mascherano, şi a trimis peste poartă.

La penalty-uri, gazdele au avut nervii mai tari şi s-au impus cu 4-1, după ce din lotul Argentinei au ratat Higuain şi Banega. Ultima execuţie a fost una specială. Alexis l-a învins pe Romero cu o "scăriţă" şi l-a lăsat pe fostul său coleg de la Barcelona, Lionel Messi, fără niciun trofeu câştigat cu echipa naţională, scrie digisport.ro.

Iată desfășurarea loviturilor de departajare:

Au executat în ordine loviturile de departajare: Matias Fernandez 1-0 (gol), Lionel Messi 1-1 (gol), Arturo Vidal 2-1 (gol), Gonzalo Higuain 2-1 (ratare — peste poartă), Charles Aranguiz 3-1 (gol), Ever Banega 3-1 (ratare — apără Claudio Bravo), Alexis Sanchez 4-1 (gol).

Au evoluat echipele: 

Chile: Claudio Bravo — Mauricio Isla, Gary Medel, Francisco Silva, Jean Beausejour — Charles Aránguiz, Marcelo Díaz, Arturo Vidal — Jorge Valdivia (Matias Fernandez, 74), Eduardo Vargas (Angelo Henriquez, 94), Alexis Sánchez. Antrenor: Jorge Sampaoli. 

Argentina: Sergio Romero — Pablo Zabaleta, Nicolas Otamendi, Martín Demichelis, Marcos Rojo — Lucas Biglia, Javier Mascherano, Javier Pastore (Ever Banega, 80) — Lionel Messi, Sergio Aguero (Gonzalo Higuain, 73), Angel Di Maria (Ezequiel Lavezzi, 29). Antrenor: Gerardo Martino. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel