Chile: Preşedintele Pinera anunţă o amplă remaniere a guvernului în urma manifestaţiilor de protest

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a anunţat sâmbătă o amplă remaniere a guvernului, într-o încercare de a calma protestele masive din ultima săptămână împotriva inegalităţilor sociale, transmit AFP şi Reuters, citează Agerpres.

'Le-am cerut tuturor miniştrilor să-şi prezinte demisia pentru a putea forma un nou guvern şi a putea răspunde acestor noi cereri', a declarat Pinera, într-un mesaj adresat compatrioţilor săi, de la palatul prezidenţial La Moneda.

Anunţul său survine după ce peste un milion de chilieni au manifestat vineri în mod paşnic pe străzi împotriva inegalităţilor create de modelul economic al ţării şi pentru a cere mai multă justiţie socială.

'Suntem într-o nouă realitate. Chile este diferit de cel pe care l-am avut în urmă cu o săptămână', a mai spus preşedintele conservator, aflat în funcţie din martie 2018.

Pinera a declarat, de asemenea, că starea de urgenţă va fi ridicată duminică 'dacă circumstanţele o vor permite', o măsură menită 'să contribuie la această normalizare pe care atâţia chilieni o doresc şi o merită'.

Starea de urgenţă a fost decretată pe 18 octombrie în urma unor revolte violente, punctul de plecare al valului de contestare socială fără precedent în această ţară cu 18 milioane de locuitori, cunoscută în America Latină pentru stabilitatea sa politică şi economică.

Introducerea stării de urgenţă a permis trimiterea pe străzile din capitală şi din mai multe regiuni a mii de militari, o premieră de la sfârşitul dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990).

Sâmbătă, armata a anunţat suspendarea interdicţiei de circulaţie în vigoare în capitală de o săptămână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel