Nu mai puţin de 15 cutremure de intensitate diferită au zguduit în decurs de 24 de ore centrul şi sudul statului Chile, fără să existe victime sau pagube materiale, transmite EFE.
Potrivit informaţiei oferite de Institutul de Geofizică din cadrul Universităţii Chiliene, din cele 15 cutremure, numai trei au avut o magnitudine de peste 4 grade pe scara Richter. Primul seism s-a simţit la ora locală 4.05 (7.05 GMT), având o magnitudine de 4,2 grade şi epicentrul la şapte kilometri nord de Tirua - localitate aflată în regiunea din sudul ţării Biobio, şi la 25,6 kilometri adâncime.
Un alt seism, care a atins o magnitudine de 4,4 grade Richter, s-a înregistrat la ora locală 16.35 (19.35 GMT), în zona centrală a Chile, epicentrul fiind localizat la 44 de kilometri vest de oraşul Los Andes, de lângă Santiago. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 68 de kilometri.
Ultimul cutremur de intensitate mai mare s-a simţit la ora locală 22.43 (01.43 GMT - joi), având epicentrul la 31 de kilometri sud de oraşul Iquique, din nordul ţării. Seismul s-a produs la 43,6 kilometri adâncime, iar magnitudinea a fost de 4,2 grade pe scara Richter.
Citeşte şi:
Cutremur puternic în Japonia. Coasta japoneză de la Oceanul Pacific, lovită de tsunami – VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu