Chiliman refuză să facă parte din BPC. Vezi scrisoarea către PNL

Edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a trimis o scrisoare conducerii PNL prin care îi anunță că refuză să facă parte din Biroul permanent Central al PNL, calitate conferită de noul Statut al partidului, adoptat la Congresul din 22-23 februarie.

"D-le preşedinte, d-le secretar general,

Vă rog să luaţi act, prin prezenta, de refuzul meu de a face parte din orice structură de conducere a PNL rezultată în urma congresului din 22-23 februarie. Refuz, pe această cale, să beneficiez de calitatea de membru de drept al Biroului Permanent Central, calitate conferită de noul statut al partidului în virtutea funcţiei de primar al Sectorului 1.

 Refuzul meu de a face parte din structurile de conducere actuale ale PNL se întemeiază pe convingerea mea fermă că, în PNL şi în orice partid care se pretinde liber şi democratic, nu trebuie să existe funcţii „de drept”, cu excepţia celor onorifice. Rămân fidel principiului că meritocraţia şi concurenţa trebuie să prevaleze în faţa arbitrariului şi a bunului-plac în Partidul Naţional Liberal. Pe baza acestor principii, calific statutul PNL, votat de recentul congres, drept o banală înşiruire de norme antidemocratice care au un singur scop: subordonarea totală a partidului obiectivului politic al unui singur pm.

 Pe aceste considerente, vă rog să scoateţi numele meu din lista membrilor Biroului Permanent Central al Partidului Naţional Liberal. Vă atrag atenţia că „membru de drept” nu poate însemna „membru din obligaţie”, astfel încât un eventual refuz din partea dumneavoastră de a da curs solicitării mele îl voi considera un abuz şi îl voi trata ca atare.

 Cu stimă,

ANDREI CHILIMAN

Membru al

PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL

7 martie 2013"

Potrivit noului Statut al PNL, Biroul Politic Naţional este compus din: membri aleşi de congresul PNL - preşedintele partidului; prim vicepreşedintele; secretarul general; 31 de vicepreşedinţi - şi membri de drept: prim-ministrul; miniştri; preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, membri ai PNL; preşedinţii filialelor teritoriale; liderii grupurilor parlamentare ale PNL din PE, Senat şi Camera Deputaţilor; membrii Birourilor Permanente ale Parlamentului; preşedinţii comisiilor parlamentare permanente; preşedinţii Consiliilor Judeţene; primarii din municipiile reşedinţă de judeţ, de sector şi primarul general al Municipiului Bucureşti; preşedintele TNL, preşedintele OFL, preşedintele CSL şi preşedintele LAL; foştii preşedinţi ai PNL membri ai partidului; trezorierul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel