China a transportat 900 de porci cu avionul din Danemarca pentru refacerea efectivelor

Unul din cei mai importanţi crescători de porci din China a importat recent 906 porci de prăsilă din Danemarca, a anunţat joi Adminstraţia vamală chineză, precizând că acesta este primul import de porci vii din ultimul an, informează Reuters. 

Animalele au fost cumpărate de C.P. Pokphand Co, al cincilea crescător de porci din China, şi au ajuns la destinaţie cu un zbor charter în luna august, după care au petrecut o lună în carantină în oraşul Xiangyang din provincia Hubei, centrul Chinei. Datele furnizate de Adminstraţia vamală chineză arată că în luna august importurile de porci de prăsilă din Danemarca s-au ridicat la 20,9 milioane yuani (2,94 milioane dolari).

Porcii au fost furnizaţi de DanBred, o companie la care pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de SEGES, divizia de cercetare a Danish Agriculture and Food Council. Compania daneză nu a dorit să ofere informaţii cu privire la valoare tranzacţiei. Acesta este primul import de porci vii după ce epidemia de pestă porcină africană a devastat efectivele de porci din China în urmă cu un an, reducând cererea pentru animale de prăsilă deoarece fermierii încercau să împiedice răspândirea epidemiei.

Însă, în condiţiile în care în prezent epidemia de pestă porcină africană a redus la jumătate cele mai mari efective de porci de pe planetă, mulţi producători chinezi au început să cheltuiască pentru a se extinde, construind noi ferme şi refăcând fermele anterior infestate. Directorul general de la C.P. Pokphand Co, Bai Shanlin, declara luna trecută că intenţionează să crească 10 milioane de porci pe an în 2021, faţă de patru milioane în prezent.

Doar un număr limitat de ţări au permisiunea d ea exporta porci vii în China, care la un anumit moment importa până la 10.000 de porci pe an pentru îmbunătăţirea genetică a efectivelor sale. Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel