Ministerul taiwanez al Apărării a raportat sâmbătă detectarea a 41 de aeronave chineze în apropierea insulei, în urma multiplelor incursiuni înregistrate începând cu inaugurarea noului președinte al Taipeiului, Lai Ching-te.
China consideră că insula Taiwan, care are o guvernare autonomă, este parte integrantă a teritoriului său și afirmă disponibilitatea de a o reintegra, inclusiv prin utilizarea forței militare.
Ministerul a declarat într-un comunicat că din cele 41 de avioane militare, "32 au traversat linia centrală a strâmtorii Taiwan", referindu-se la demarcația care separă insula de continent.
Totodată, autoritățile din Taiwan au raportat că în decursul unei perioade de 24 de ore, încheiată sâmbătă la 06:00 (22:00 GMT), au fost observate șapte nave chineze în apropierea Taiwanului.
Ministerul a menționat că "monitorizează situaţia şi reacţionează în consecinţă".
Această apropiere militară chineză față de Taiwan are loc în contextul în care China a introdus pedeapsa capitală pentru cazurile "deosebit de grave", într-o serie de directive judiciare publicate vineri, care vizează sancțiuni penale împotriva susținătorilor neclintiți ai independenței Taiwanului, conform informațiilor mediatice oficiale chineze, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News