China a acuzat NATO de calomnie pentru declarațiile despre dezvoltarea sa „pașnică”.
Conform BBC, Republica Populară Chineză a acuzat Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de calomnierea dezvoltării sale pașnice, după ce liderii alianței au avertizat în legătură cu „schimbări sistematice” în relația cu Beijingul.
Acțiunile Chinei, printre care extinderea arsenalului nuclear, amenință „ordinea internațională bazată pe legi”, a spus NATO. Este prima oară când NATO a plasat China în mijlocul agendei sale.
Ca răspuns, China a transmis că politica sa de apărare este „defensivă prin natură” și a cerut NATO să „devoteze mai multă din energia sa promovării unui dialog”. „Încercarea noastră de a moderniza armata și apărarea este justificată, rezonabilă, deschisă și transparentă”, a transmis printr-un comunicat ambasada Chinei pentru Uniunea Europeană.
În plus, chinezii au spus că dezvoltarea Chinei ar trebui privită „într-o manieră rațională”, sugerând NATO „să nu mai folosească interesele și drepturile legitime ale Chinei pentru a manipula politicile, creând confruntări și competiție geopolitică”.
Alianţa Nord-Atlantică a reafirmat, la summit, rolul central în apărarea colectivă în spaţiul euro-atlantic, pledând pentru contracararea Rusiei şi Chinei, a terorismului şi a riscurilor cibernetice, comunicatul salutând şi găzduirea de către România a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.
"Noi, şefii de stat şi de guvern din cele 30 de naţiuni membre NATO, ne-am reunit la Bruxelles pentru a reafirma unitatea noastră, solidaritatea şi coeziunea, precum şi pentru a deschide un nou capitol în relaţiile transatlantice, într-un moment în care mediul de securitate cu care ne confruntăm este tot mai complex. NATO rămâne baza apărării noastre colective şi un forum esenţial pentru consultări în materie de securitate şi pentru decizii între statele aliate. NATO este o Alianţă defensivă şi va continua să depună eforturi pentru pacea, securitatea şi stabilitatea întregului spaţiu euro-atlantic. Menţinem ferm angajamentul privind Tratatul fondator al NATO de la Washington, inclusiv privind faptul că un atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva tuturor, conform Articolului 5", se arată în comunicatul final al Summitului NATO, postat pe site-ul oficial şi vizualizat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu