O rețea de internet prin satelit, constelația Starlink, este în vizorul chinezilor, pe care o acuză că au devenit un instrument de comunicare militară.
Vizibili cu ochiul liber, miile de sateliți ai constelației Starlink, trimiși în spațiu de compania SpaceX a lui Elon Musk, îi enervează foarte mult pe liderii chinezi.
Inițial, Starlink își propunea să ofere acces la internet în întreaga lume, în special în zonele inaccesibile, dar de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, Elon Musk a jucat un rol crucial prin Starlink. Constelația a fost pusă la dispoziție pentru a oferi ucrainenilor conexiuni la internet.
Potrivit South China Morning Post, „oamenii de știință chinezi lucrează în prezent la metode de distrugere a sateliților Starlink”.
Compania lui Elon Musk este într-adevăr acuzată că a ajutat armata SUA să mărească mult viteza de transmitere a datelor „în special pentru avioanele de luptă și dronele de luptă”.
China se teme că Starlink ar putea furniza același tip de date în cazul unui conflict în care ar fi implicată. De asemenea, Starlink ar putea urmări în cele din urmă rachetele hipersonice folosite de Rusia și China.
În raportul lor, oamenii de știință evocă folosirea de bruiaj radio, care poate întrerupe comunicațiile sau interfera cu anumite componente electronice, sau folosirea de lasere a căror rază poate orbi senzorul sateliților.
China este deja capabilă să dezactiveze sateliții, dar doar individual. În acest caz, chinezii consideră că dezafectarea câtorva sateliți nu va fi suficientă pentru a doborî Starlink, deoarece este „un sistem descentralizat”.
Până la urmă, una dintre soluțiile recomandate ar fi să răspundă la Starlink prin crearea unei rețele similare de sateliți mici, atât pentru a monitoriza constelația lui Elon Musk, dar și pentru a putea dezactiva rapid o mare parte a rețelei.
În urmă cu câteva săptămâni, confruntat cu implicarea lui Starlink în războiul din Ucraina, șeful agenției spațiale ruse îl amenințase deja pe Elon Musk, acesta din urmă declarând că se teme pentru viața sa.
Citește și ...
CEO-ul Tesla, Elon Musk, a declanșat o furtună pe rețelele de socializare, sugerând că ar putea muri „în circumstanțe misterioase”. În timp ce unii de pe Twitter s-au grăbit la concluzia că s-ar putea teme de Clinton, se pare că CEO-ul s-ar fi referit la o potențială amenințare din partea Rusiei.
„Dacă mor în circumstanțe misterioase, a fost bine să te cunosc”, a postat Musk, CEO-ul SpaceX, care a achiziționat recent Twitter, pe platforma de socializare.
Când mama lui Musk, Maye Musk, a răspuns: „Nu este amuzant”, fiul ei a răspuns: „Îmi pare rău! Voi face tot posibilul să rămân în viață”, scrie Fox News.
Musk nu a explicat exact de ce are ceste temeri, dar mesajul său a venit după ce a postat un mesaj al lui Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale Roscosmos, în care acesta îl acuza pe miliardarul american că "ar fi implicat în furnizarea de echipamente militare de comunicații forțelor fasciste din Ucraina". Citește întrega știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News