China nu va permite deteriorarea situației de securitate în peninsula coreeană, a dat asigurări joi președintele Xi Jinping, chemând părțile la calm și la revenirea la masa negocierilor, în contextul tensiunilor provocate de testele nucleare și balistice ale Phenianului, transmit Reuters și EFE.
'În calitate de vecin apropiat al peninsulei (coreene), noi nu vom permite în niciun caz război sau haos în peninsulă. O astfel de situație nu ar fi în beneficiul nimănui', a declarat șeful statului chinez, în discurs inaugural al celei de-a 5-a reuniuni a Conferinței privind Interacțiunea și Măsurile de Consolidare a Încrederii în Asia (CICA), ce are loc la Beijing la nivel de miniștri de externe.
Coreea de Nord a efectuat un al patrulea test nuclear în ianuarie, urmat de lansări de rachete purtătoare. Este de așteptat ca Phenianul să procedeze la un nou test nuclear înaintea congresului Partidului Muncitorilor, primul după 36 de ani, care va începe pe 6 mai și în care liderul Kim Jong Un va încerca să-și consolideze puterea.
În discursul său, președintele XI a subliniat că Beijingul a aplicat în integralitate sancțiunile împotriva Coreii de Nord prevăzute în rezoluția 2270 adoptată în februarie de Consiliul de Securitate al ONU. El a mai afirmat că țara sa va promova denuclearizarea peninsulei coreene 'prin dialog și consultări', în condițiile în care Beijingul se opune sancțiunilor unilaterale adoptate în paralel de Coreea de Sud, SUA și Japonia, precum și planului Washingtonului de a desfășura 'scutul antirachetă' THAAD pe teritoriul sud-coreean.
Pe de altă parte, referindu-se la disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud, Xi a insistat că acestea 'trebuie soluționate prin negocieri între țările implicate', lansând astfel un mesaj voalat către Statele Unite, pe fondul acuzațiilor reciproce de militarizare a zonei. China va apăra pacea și stabilitatea în Marea Chinei de Sud, menținându-și în același timp suveranitatea și drepturile teritoriale în această zonă, a mai afirmat Xi Jinping.
Beijingul revendică practic în totalitate Marea Chinei de Sud, considerată a dispune de zăcăminte masive de țiței și gaz, și pentru care se află în dispută cu state din regiune printre care Filipine, Vietnam, Brunei și Malaezia, precum și cu Taiwan.
.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu