China critică NATO chiar înaintea summitului de la Washington: Continuă să-şi încalce graniţele

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

China a criticat NATO pentru acțiunile sale în regiunea Asia-Pacific, înaintea summitului de la Washington, și a solicitat Alianței să își revizuiască poziția, informează dpa.
 
 

Beijingul a respins criticile pe care NATO i le-a adus și, de asemenea, a respins ideea de a folosi China ca pe un pretext pentru a înainta în regiunea Asia-Pacific și a crea tensiuni, a transmis Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Summitul NATO de la Washington are ca obiectiv discutarea relațiilor viitoare cu China și consolidarea cooperării Alianței cu partenerii din regiunea Indo-Pacific.

"NATO pretinde că este o alianţă regională defensivă, însă pe de altă parte continuă să-şi încalce graniţele, extinzându-şi mandatul, ajungând dincolo de zona sa de apărare şi alimentând confruntarea, fapt care dezvăluie mentalitatea sa profund înrădăcinată în Războiul Rece", a spus oficialul chinez.

"Aceasta este sursa reală a riscurilor care ameninţă pacea globală şi stabilitatea", a mai adăugat acesta.

De asemenea, el a mai subliniat ca statul chinez este un promotor al păcii mondiale și un stat care contribuie la dezvoltarea globală.

Lin Jian a solicitat NATO să rectifice percepțiile greșite despre China și să renunțe la mentalitatea vechiului Război Rece.

În cadrul Summitului NATO de la Washington, liderii prezenți vor discuta despre dezvoltarea măsurilor de descurajare și apărare, dar și despre continuarea sprijinului pentru Ucraina. În acest conflict, China adoptă o poziție neutră, dar sprijină Rusia, care este aliatul său cel mai important, potrivit Agerpres. 




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel